ACTUALITATE 19 aprilie 2021

Ghidfalău, Chichiș, Hăghig și Dalnic intră oficial în scenariul roșu, iar Micfalău în „roșu plus”

de Iulia Drăghici - Taraș | 2225 vizualizări

De marți aici intră în vigoare noi măsuri anti-COVID

Comuna Micfalău a depășit incidența COVID-19 de 4/1000, iar Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Covasna a hotărât, potrivit HCJSU nr.59/2021, să pună localitatea pe lista celor cu restricții suplimentare, aplicate localităților care au între 4 și 7,5/1000. Același document prevede și că în Ghidfalău, Chichiș, Hăghig și Dalnic se impun măsuri specifice scenariului roșu, pentru că în aceste comune, incidența COVID a depășit 3/1000.

Potrivit anexei H.C.J.S.U.nr.59/19.04.2021, comuna Micfalău avea luni rata de incidență cumulată COVID de 4,46/1000, la Ghidfalău era 3,73/1000, la Chichiș 3,29/1000, la Hăghig 3,23/1000 și la Dalnic 3,18/1000.

În toate cele cinci localități din 20 aprilie a.c., „se aplică măsurile corespunzătoare ratei de incidență înregistrată, conform H.G. nr.432/08.04.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, transpusă în H.C.J.S.U. nr. 54/2021”.

Astfel, începând de marți, 20 aprilie, în aceste cinci localități se aplică restricții suplimentare potrivit ratei COVID înregistrate. Așadar, la Micfalău se va interzice circulația în zilele de vineri, sâmbătă, duminică, fără motiv bine întemeiat, prevăzut de lege, între orele 20:00 – 5:00, iar o serie de operatori economici, printre care și magazinele, vor avea program până la ora 18:00.

În celelalte patru localități se vor pune în aplicare măsurile specifice scenariului roșu, printre care se numără și cea conform căreia restaurantele și cafenelele nu mai pot funcționa la interior, dar și altele, însă nu atât de restrictive ca cele valabile între 4 - 7,5/1000.

În toate situațiile, „este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc, fiind permisă doar activitatea de comercializare a biletelor de tip Loto, pariuri și lozuri, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, precum și a normelor din domeniul de organizare și exploatare a jocurilor de noroc”, se mai arată în hotărârea emisă luni.

În ceea ce privește situația COVID-19 la nivel de județ, datele de luni au arătat că nu a fost înregistrat niciun caz nou, iar incidența a scăzut la 2,79/1000. Sunt trei localități unde nu este înregistrat niciun caz de COVID-19.

Potrivit DSP Covasna, instituție citată de Prefectura Covasna, luni nici o localitate nu se situa deasupra pragului de incidență de 7,5/1000 de locuitori. Totuși, localitățile Comandău (7,31), Brateș (7,06), Sfântu Gheorghe (5,06), Micfalău (4,46), Valea Crișului (4,36) și Ozun (4,28) se află în intervalul 4 -7,5/1000 locuitori.

Localitățile Moacșa (3,98), Mereni (3,93), Ilieni (3,87), Reci (3,87), Ghidfalău (3,73), Arcuș (3,52), Chichiș (3,29), Hăghig (3,23) și Dalnic (3,18)  au  incidența cumulată a cazurilor de infectare pe ultimele 14 zile, de peste 3/1000 de locuitori, fiind încadrate în scenariul roșu.

În același timp, localitățile Malnaș (2,94), Vâlcele (2,84), Târgu Secuiesc (2,34), Vârghiș (2,29), Covasna (2,27), Lemnia (2,15), Bățani (2,09), Aita Mare (1,85), Boroșneu Mare (1,77), Ojdula (1,63), Baraolt (1,54) au incidența cumulată/ultimele 14 zile, mai mare de 1,5/1000 de locuitori, dar mai mică decât 3/1000 de locuitori.

Situația integrală privind incidența pe localități se regăsește pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Covasna, www.dspcovasna.ro. De asemenea, pe site-ul Prefecturii Covasna, la secțiunea Situații de Urgență, pot fi consultate toate hotărârile CJSU.

De la începutul pandemiei, în județul Covasna au fost înregistrate 7.871 de îmbolnăviri cu SARS-COV-2, iar de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID, în centrele din Covasna au fost inoculate 35.496 de persoane.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.