Ghelința: șofer cu alcoolemie de 2,79mg/l, reținut după o urmărire în trafic
Un bărbat de 32 de ani din Ghelința a fost reținut, vineri seara, după o urmărire în trafic. Acesta a ignorat semnalul poliției și a continuat deplasarea cu viteză, iar testele ulterioare au arătat o alcoolemie de 2,79 mg/l, aproape de comă alcoolică.
„Vineri seara, în localitatea Ghelința, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Târgu Secuiesc au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe DJ 121F. Conducătorul auto a ignorat semnalul, continuând deplasarea în viteză. Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, iar la scurt timp, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a oprit într-un șanț”, se arată în comunicatul IPJ Covasna.
Testarea cu aparatul etilotest a arătat o valoare de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice, iar rezultatul analizelor a indicat 2,79 mg/l alcool pur în sânge.
Ulterior, polițiștii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a stabilit măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, transmit oamenii legii.