În meseria ei, uneori este suficient un minut pentru ca viața unui om să se schimbe. Alteori, ceea ce rămâne cu adevărat în memorie nu este intervenția, ci privirea unui părinte sau vestea că un pacient a ajuns acasă. Cu ocazia Zilei Internaționale a Paramedicului, marcată pe 8 iulie, am stat de vorbă cu Georgiana-Daniela Secelean, paramedic în cadrul ISU Covasna și membră a echipei care va reprezenta România la Campionatul Mondial de Acordare a Primului Ajutor. Am vrut să aflăm cum arată această profesie dincolo de uniformă, ce înseamnă să porți emoțiile intervențiilor și acasă și de ce spune că paramedicii nu sunt supereroi, ci oameni care încearcă să facă tot ce pot.

- Cum ai ajuns să devii paramedic și care a fost momentul în care ai știut că aceasta este meseria pe care vrei să o faci?

Eu am intrat în familia pompierilor covăsneni în anul 2016, venind dintr-un domeniu total diferit. Am lucrat până atunci ca și cadru didactic. Mi-am dorit foarte mult o schimbare în viața profesională, pe care nu o regret nicio clipă, și să îi pot ajuta mai mult pe cei din jur. Ulterior, în 2019, am absolvit și cursul de prim ajutor medical și de acolo am „prins gustul” acestei ocupații și dorința de a mă pregăti constant pentru a putea face față cu succes fiecărei situații cu care aș putea să mă confrunt.

- Care este intervenția care ți-a rămas cel mai puternic întipărită în memorie și de ce nu o poți uita?

Mi se par deosebite intervențiile care implică copii traumatizați, inconștienți sau poate chiar în stop cardio-respirator, cele în care avem de-a face cu persoane tinere decedate, unde aparținătorii se află la fața locului. De cele mai multe ori mă pun în locul acestora și îmi dau seama cât de mare le poate fi durerea și supărarea.

De asemenea, îmi rămân în minte și pacienții despre care aflu ulterior că sunt bine. Gândul că și echipajul din care am făcut parte a contribuit la starea de bine a pacientului este unul deosebit, după care eu, personal, tânjesc la fiecare intervenție.

- Oamenii vă văd doar în momente de criză. Cum arată, de fapt, o tură obișnuită pentru un paramedic?

Pentru cei care lucrăm în domeniul situațiilor de urgență, nu putem spune despre nicio zi că va fi o zi obișnuită, deoarece suntem permanent supuși riscului de a întâlni o situație cu care până atunci nu ne-am mai confruntat. În mod normal, o tură de serviciu începe cu preluarea ambulanței de către întreg echipajul, ceea ce presupune verificarea materialelor și a echipamentelor cu care aceasta este dotată. De cele mai multe ori nu reușim să facem această activitate cap-coadă, pentru că, pe parcurs, apare o intervenție. Fie că este vorba despre un caz medical, un accident rutier sau un incendiu, echipajul de paramedici care încadrează ambulanța asigură măsurile de prim ajutor atât pentru cetățeni, cât și pentru colegii care participă la intervenții. 

Ulterior, după finalizarea cazului, urmează să terminăm activitatea începută. În afara timpului în care suntem la intervenții, când ne aflăm la sediul subunității avem un program specific de pregătire, ce presupune în mare parte pregătire de specialitate și educație fizică.

- Există o intervenție în care un gest aparent mic, o vorbă, o îmbrățișare sau simplul fapt că ai rămas lângă un pacient a contat mai mult decât orice procedură medicală?

Da, îmi vine în minte un pacient despre care am aflat ulterior că starea lui, din punct de vedere medical, era una severă, pe care am reușit să îl aducem până la Unitatea de Primiri Urgențe în stare de conștiență datorită faptului că, pe tot parcursul transportului, am discutat cu acesta subiecte de orice natură care să îl facă să nu se gândească la starea sa reală sau la incapacitățile pe care le simțea în acele momente. Empatia este foarte importantă în acest domeniu, pacienții sunt mult mai liniștiți și mai cooperanți atunci când văd că sunt înțeleși.

- Cum reușești să îți păstrezi calmul atunci când în jur este panică, iar fiecare secundă poate face diferența?

Consider că starea de calm derivă dintr-o pregătire profesională constantă și din experiența acumulată de-a lungul timpului. Desigur, emoțiile există la fiecare caz în parte, deoarece niciunul nu este la fel ca cel anterior, dar, cunoscând protocoalele existente în domeniu, îți poți gestiona emoțiile într-un mod constructiv și în beneficiul pacientului.

- Ce crezi că înțeleg cel mai puțin oamenii despre munca unui paramedic și ce ai vrea să știe?

Oamenii, de cele mai multe ori, aflați într-o situație dificilă văd în paramedicii care încadrează o ambulanță niște „supereroi” și, de cele mai multe ori, au așteptarea ca, odată ajunși la ei, supărările și durerile lor să dispară. De cele mai multe ori, acest lucru nu se poate realiza imediat.

Echipajul își dă silința întotdeauna să ajungă cât mai repede la orice caz, dar se deplasează în condiții reale de trafic, unde trebuie să avem grijă să nu devenim noi înșine victimele unui accident rutier. Odată ajunși la locul evenimentului, trebuie să ne asigurăm că suntem, în primul rând, noi în siguranță (nu avem de-a face cu un mediu contaminat, nu există pericol de explozii, nu există posibili agresori prin preajmă, nu există pericolul să se prăbușească ceva peste noi, să fim atacați de diferite animale etc.) și apoi să intervenim. Există un principiu de bază în acordarea primului ajutor medical: „Siguranța salvatorului!”.

Dacă cel care este instruit să acorde primul ajutor nu se protejează pe el și echipajul din care face parte, acesta va deveni și el victimă la rândul lui, nemaiputându-se îngriji de persoana care a avut inițial nevoie de ajutor și fiind necesare alte echipaje la fața locului.

Nu există paramedic care să își dorească să fie parte a unei intervenții ratate sau să contribuie la agravarea stării victimei. Fiecare ne dăm interesul pentru a-l ajuta cât mai mult posibil pe cel aflat în necesitate, doar că subliniez încă o dată: nu suntem „supereroi”, suntem persoane cu cunoștințe solide în domeniul acordării primului ajutor medical, dar în măsura capabilităților firești, nu putem face minuni. Întotdeauna facem tot ceea ce ține de noi pentru starea de bine a pacientului.

- După o zi cu intervenții dificile, cum reușești să lași serviciul în urmă atunci când ajungi acasă? Se poate face cu adevărat această separare?

În acest domeniu nu cred că se poate face o separare bine delimitată a activității profesionale față de cea personală, familială. Emoțiile ce însoțesc diferitele intervenții ne însoțesc de cele mai multe ori și acasă. Consider că cea mai bună soluție este găsirea unei stări de echilibru, a unei căi de mijloc. Discuțiile cu familia te pot ajuta în gestionarea emoțiilor trăite și să treci mai ușor peste situațiile mai puțin plăcute întâlnite, cu condiția să nu polarizăm discuțiile de familie doar în jurul trăirilor noastre de la locul de muncă. Nu poți face această meserie fără un sprijin constant din partea familiei.

- Ai întâlnit situații în care intervenția ar fi fost mult mai ușoară dacă martorii ar fi știut să acorde primul ajutor? Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le vezi?

Da, intervenția aparținătorilor sau a persoanelor aflate în preajma celui aflat în necesitate la un moment dat poate face diferența între viață și moarte. Am întâlnit cazuri cu persoane înecate cu bol alimentar, unde aparținătorii, îndrumați telefonic de către echipaj, au reușit să elibereze căile aeriene ale victimei până la sosirea echipajului la fața locului, persoane care au început manevrele de resuscitare în cazul unei victime aflate în SCR și care au salvat viața persoanei respective, persoane care au știut să identifice semnele unui AVC și au dat indicații prețioase dispeceratului pentru pregătirea din timp a tratamentului specific pentru aceste situații.

Dar am întâlnit și situații aflate la polul opus, persoane tinere care au decedat sau au rămas cu sechele severe deoarece nu au fost aplicate la timp manevre specifice de prim ajutor medical. Oamenii fie nu sunt instruiți în acest domeniu, fie le este frică să aplice ceea ce știu, de teama de a nu fi acuzați ulterior că i-au făcut ceva rău victimei. Aceștia trebuie să știe că, dacă au acționat cu bună-credință, nu pot fi acuzați că au făcut rău victimei.

- Ce calități consideri că sunt absolut necesare pentru un paramedic și care sunt cele pe care le descoperi doar după ce intri în sistem?

Cea mai importantă calitate pe care un paramedic trebuie să o aibă, din punctul meu de vedere, este rezistența la stres. Stresul este boala secolului nostru, întâlnită cu precădere în domeniul situațiilor de urgență. Cei care lucrează în acest domeniu și nu au dezvoltată o bună capacitate de gestionare a stresului se pot îmbolnăvi ei înșiși prin expunerea repetată la o gamă variată de situații stresante. O altă calitate necesară ar fi empatia, calitate ce te poate ajuta foarte mult în relaționarea cu pacienții. De asemenea, pregătirea continuă este esențială, la fel și spiritul de echipă. Orice situație întâlnită poate fi dusă la bun sfârșit doar printr-o bună colaborare între membrii echipajului de prim ajutor.

- Ești și mamă, iar fetița ta începe să înțeleagă tot mai multe despre lumea din jur. Ce ai vrea să știe, pe măsură ce crește, despre meseria ta?

Simt deja că este mândră de mine. Le spune celor din jur că mama ei lucrează pe ambulanță, iar asta mă emoționează de fiecare dată. Mi-aș dori ca, pe măsură ce va crește, să înțeleagă cât de important este să îi ajuți pe cei din jur și, poate, să descopere și ea aceeași pasiune pentru a face bine oamenilor.

- Recent ai câștigat, alături de colegii tăi, etapa națională a Competiției de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, iar acum veți reprezenta România la Campionatul Mondial. Ce a însemnat, mai exact, pregătirea?

Pregătirea a însemnat foarte multă practică. Colegii noștri jucau rolul victimelor, iar coordonatorii echipei ne puneau în fața unor scenarii cât mai apropiate de intervențiile reale. Fiecare caz trebuia rezolvat urmând pașii stabiliți în competiție, deoarece există o grilă de punctaj care evaluează toate aspectele importante ale acordării primului ajutor calificat.

Ne-am pregătit aici, la sediul inspectoratului, și am progresat de la an la an. La început am obținut locul al patrulea, apoi am început să câștigăm etapa zonală. Anul acesta este al treilea consecutiv în care am câștigat faza zonală, iar acum am reușit să obținem și locul întâi la etapa națională. La sfârșitul lunii noiembrie vom reprezenta România la Campionatul Mondial din Rio de Janeiro, Brazilia. Deja începem să ne pregătim și sperăm să obținem un rezultat cât mai bun și acolo.

- Cu ocazia Zilei Paramedicilor, ce mesaj le transmiți colegilor tăi și ce le spui celor care se gândesc să aleagă această profesie?

Cu această ocazie doresc să le transmit colegilor mei că sunt mândră de ei, știind câtă muncă și dedicare presupune această meserie. Le doresc să fie sănătoși atât ei, cât și familiile lor, și numai intervenții încheiate cu bine și, totodată, le mulțumesc celor cu care am colaborat de-a lungul timpului pentru contribuția fiecăruia în parte în vederea ducerii fiecărui caz la bun sfârșit.

Celor care vor să îmbrățișeze această meserie le spun că nu este o muncă ușoară cea pe care o vor face, însă, dacă o fac cu pasiune și implicare totală, totul va decurge mai ușor, iar satisfacția pe care le-o poate aduce o intervenție în urma căreia știi că o persoană este în viață și datorită ție este de neegalat.