Gaia, una dintre cele mai interesante instalații de lumină care a vizitat vreodată România, e la Sfântu Gheorghe
După ce a ajuns în alte trei orașe din țară, instalația de lumină Gaia, a artistului britanic Luke Jerram, își continuă călătoria prin România și a poposit la Sfântu Gheorghe. Festivalul de lumină Lights On, sub egida Lights On Showcase, se desfășoară în premieră în județul Covasna în perioada 30 iulie – 8 august.
Scopul acestei instalații e de a ne aminti cât de frumoasă este planeta noastră, dar și cât de fragilă este, în același timp. Este vorba despre o reproducere detaliată și spectaculoasă a planetei Pământ, după imagini NASA. Cu un diametru de 7 metri, și o scară de 1 la 1.8 milioane, astfel că fiecărui centimetru de pe suprafața ei îi corespund 18 kilometri din suprafața Terrei, Gaia ne invită spre un simț al responsabilității și reconectării – cu noi ca indivizi, dar și cu mediul înconjurător.
Gaia este lumina dintr-o oază de verdeață, întrucât e expusă în Parcul Elisabeta din centrul municipiului Sfântu Gheorghe. Astfel, din mijlocul naturii, dintr-un cadru de poveste, vizitatorii se pot (re)conecta, într-un mod special, cu planeta care ne este casă.
„Suntem fericiți pentru că reușim să ajungem în acest an și la Sfântu Gheorghe, unul dintre cele mai verzi orașe ale României. Lumina e mereu în actualitate, de această dată ne bucurăm nespus să putem prezenta publicului din Sfântu Gheorghe una dintre cele mai interesante instalații de lumină care a vizitat vreodată România, mai ales că vorbim despre o instalație care a vizitat și spații expoziționale celebre precum Museum of Science din Melbourne sau British Natural History Museum din Londra”, spune Andi Daiszler, fondatorul Lights On Romania și președintele Asociației Daisler.
Peste jumătate de milion de persoane din Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Satu Mare dar și localitățile limitrofe, s-au bucurat în 2021 de expozițiile organizate de Lights On Romania și partenerii festivalului, toate expozițiile fiind puse la dispoziția publicului cu titlu gratuit, o premieră pentru instalațiile lui Luke Jerrram, în afara unui festival de artă.
Gaia va putea fi admirată zilnic, între 30 iulie și 8 august în Parcul Elisabeta, cu respectarea normelor sanitare impuse în contextul pandemiei. Expoziția care aduce lumina mai aproape de oameni este organizată cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe.
„Ne-am propus prin acest proiect să aducem planeta Pământ mai aproape ca niciodată de cei din Sfântu Gheorghe. Nu numai pentru a le oferi oamenilor o experiență unică prin care aceștia să devină conștienți de frumusețea planetei, dar şi pentru a realiza că protejarea Pământului stă doar în puterile noastre. Deciziile noastre de zi cu zi determină cum va arată această planetă peste 5, 10 sau 100 de ani, noi cei de astăzi suntem responsabili să dăm mai departe planeta aceasta așa cum artistul britanic Luke Jerram ne-a ilustrat-o prin instalația Gaia”, spune Antal Árpád-András, primarul Municipiului Sfântu Gheorghe.
Expoziția e realizată cu ajutorul Mercedes Benz by ATP Motors.
Despre Gaia:
Pământul ne oferă totul, însă de cele mai multe ori noi uităm să oferim înapoi. Artistul e creat această instalație de lumină cu scopul de a ne aminti cât de frumoasă este planeta noastră, dar și cât de fragilă este în același timp. Așa cum ea are grijă de noi, este și rândul nostru să facem la fel, iar după fiecare gură de aer proaspăt să ne amintim să îi mulțumim prin schimbarea obiceiurilor care îi dăunează.
„Sper ca vizitatorii să vadă Gaia și să înțeleagă cum arată Pământul din spațiu, un loc incredibil de frumos și de prețios. Un ecosistem de care trebuie să ne îngrijim urgent, singura noastră casă”, spune Luke Jerram.
Despre Luke Jerram
Luke Jerram e un artist multidisciplinar din Bristol, Marea Britanie. Creațiile sale includ sculpturi, instalații și proiecte artistice live. Cariera sa de peste 20 de ani l-a dus peste tot în lume, având proiecte pe aproape toate continentele și expunând în cele mai mari centre urbane ale planetei. În 2019 a fost numit Fellow al Royal Astronomical Society din Marea Britanie, pentru contribuțiile aduse domeniului și promovării acestuia.
Despre Lights On:
Lights On este un festival de instalații de lumină lansat de Asociația Daisler la Cluj-Napoca în 2018. Evenimentul a reușit rapid să-și atragă fani din toate rândurile pentru că promovează o nouă nișă a artelor vizuale în spații publice, activări urbane dintre cele mai inedite dar și colaborări fascinante intersectoriale.
Lights On face parte din rețeaua ILO (International Lights festival Organisation), fiind înfrățit cu evenimente majore de la nivel internațional precum festivalurile de lumină Canary Wharf Winter Lights sau Glow Eindhoven dar și Fete des Lumiere, cel mai mare festival de lumină al lumii.
Festivalul este organizat și creat de Asociația Daisler din Cluj-Napoca, o organizație non-profit care are ca scop facilitarea proceselor de activare, reactivare și transformare urbană prin inițiative culturale creative inedite.
Mai multe informații pe www.lightsonromania.com.
Sursa: comunicat de presă.