FOTO/VIDEO Defilare de Ziua Jandarmeriei, la Sfântu Gheorghe
Din program au făcut parte din avansări în grad, premieri, dar și discursuri
Jandarmii covăsneni au celebrat marți, 3 aprilie, 168 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, cum altfel, decât în sânul comunității. Activitățile principale au cuprins cunoscuta și așteptata defilare, nu doar cu militari, ci și cu autospeciale, dar și avansări în grad, premierea câștigătorilor la concursul „Din Istoria Jandarmeriei Române” sau discursuri. Și ceremonialul religios a ocupat un loc important în derularea activităților de marți.
IJJ Covasna continuă și miercuri seria de evenimente aniversare, prin participarea, în calitate de co-organizator la spectacolului artistic „Caravana Unirii”, susţinut de artiştii Gheorghe Turda și Aneta Stan, dar la care iau parte și Alexandru Cumpănașu, respectiv cunoscutul preot covănean Vasile Antonie Tămaş de la Vâlcele. Evenimentul va avea loc pe 4 aprilie, de la ora 11:00, la Aula Extensiei Univerităţii Babeş Bolyai din Sfântu Gheorghe.
Anul acesta, Inspectoratul de Jandarmi al Județului Covasna a început activitățile de celebrare a Zilei Jandarmeriei cu o săptămână în avans, iar programul bogat a cuprins, printre altele, campionate de fotbal și de șah, concursul „Din Istoria Jandarmeriei” – ediția a II-a, Ziua Porților Deschise, dar mai ales „Ștafeta Centenarului”, o cursă maraton de 24 de ore în centrul municipiului Sfântu Gheorghe.
În contextul acestei aniversări, trebuie să le mulțumim oamenilor din spatele acestei uniforme pentru aportul important adus în comunitate, că au ales arma jandarmeriei și că o slujesc cu devotament și responsabilitate, cu toate bunele și mai puțin bunele care vin la pachet. La mulți ani jandarmilor covăsneni, jandarmilor din România, cei a căror meserie implică de multe ori datoria și necesitatea de a-și pune propria viață în pericol pentru a-i salva pe cei aflați la ananghie! La mulți ani eroilor pe care de multe ori nici nu îi vedem la față! La mulți ani, dragi jandarmi covăsneni!