ACTUALITATE 1 decembrie 2018

FOTO/VIDEO Cum s-a văzut Centenarul de Ziua Națională, la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 3172 vizualizări

Covăsnenii care au ieșit sâmbătă dimineața din case doar ca să ia parte la festivitățile dedicate Zilei Naționale a României au avut de trecut teste de „foc” pe un ger de crăpau pietrele. Cele mai importante dintre „probe” au fost, fără doar și poate, răbdarea și așteptarea, căci programul a fost dat peste cap de diverse neconcordanțe și probleme care țin de neprevăzut. Un exemplu ar fi spectacolul aviatic, unul dintre cele mai așteptate momente, care trebuia să aibă loc la 10:00, dar s-a desfășurat puțin înainte de ora 12:00. 

În final, însă, fără să fim cârcotași, trebuie să recunoaștem că organizatorii s-au străduit să marcheze evenimentele din Anul Centenar cât mai bine cu putință, cu toate că vorba aceea: „socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg”.

Dar pentru că imaginile valorează cât 1000 de cuvinte, vă prezentăm, în galeria foto de mai sus, o colecție impresionantă de fotografii de la Centenarul Covăsnenilor, dar și un film de 10 minute cu cele mai importante momente din festivitatea de 1 Decembrie de la Sfântu Gheorghe.

 

 

Acțiunile continuă în zona centrală a reședinței de județ cu o expoziție de tehnică militară, dar și cu alte evenimente culturale derulate la Teatrul „Andrei Mureșanu”. Totodată, de la 18:00, are loc retragerea cu torțe a militarilor din Piața Centrală, iar de la ora 21:00 vor fi lansate spre cer 100 de lampioane în cinstea evenimentului istoric marcat în acest an, Centenarul Marii Uniri.

Programul complet, AICI! 

VIDEO: Iulia Drăghici

FOTO: Daniela Luca. 

La mulți ani, România! 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.