ACTUALITATE Acum 1 zi, 14 ore

(Update) FOTO: Un tren Regio a deraiat între stațiile Bixad și Malnaș; traficul feroviar a fost blocat

de Daniela Luca | 965 vizualizări

Update: Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA anunță că lucrările de remediere a incidentului au fost finalizate, iar circulația feroviară a fost reluată în siguranță în jurul orei 16:00. Toate trenurile afectate își reiau deplasarea conform programului actualizat, transmite Prefectura Covasna.

Știrea inițială: 

Trenul Regio 4504, care se deplasa pe ruta Toplița – Brașov, a deraiat luni dimineață între Bixad și Malnaș, potrivit informațiilor transmise de Prefectura Covasna. La bord se aflau 45 de pasageri, printre care și copii, însă nu s-au înregistrat victime. Echipaje ale Poliției și ISU Covasna sunt la fața locului, iar un autobuz a fost trimis pentru transportul călătorilor.

La momentul transmiterii informației, în tren se mai aflau 31 de persoane, printre care patru copii și un bebeluș.

„Vă informăm că luni, la ora 8:15, trenul Regio numărul 4504,  care circula dinspre Toplița spre Brașov a deraiat între stațiile Bixad și Malnaș. În tren se aflau aproximativ 45 de persoane, nimeni nu a fost rănit, nu s-a înregistrat nici un apel la 112.

În vagoane este asigurată căldura. După ultimele informații în vagoane mai sunt 31 de persoane între care 4 copii și un bebeluș. Regionala CFR Brașov a trimis un autobuz pentru a prelua pasagerii”, transmite Prefectura Covasna.

Circulația între Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc este momentan întreruptă din cauza incidentului. La fața locului, se află echipaje din cadrul Poliției Transporturi Feroviare, care investighează cauzele producerii deraierii, precum și echipe ale ISU Covasna, care asigură măsurile de intervenție.

Vom reveni cu detalii pe măsură ce ne vor fi transmise. 

Sursa foto: Prefectura Covasna

Teme articol: tren deraiat
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.