ACTUALITATE 5 ianuarie 2018

FOTO Șapte persoane implicate în accidentul de la Sântionlunca

de Iulia Drăghici - Taraș | 2023 vizualizări

În cursul zilei de vineri, 5 Ianuarie, dispeceratul comun ISU – SAJ al judeţului Covasna a fost informat despre faptul că s-a produs un accident rutier pe DN 11, în localitatea Sântionlunca.

Autospeciala pentru transport personal şi victime multiple, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe şi o ambulanţă SAJ s-au deplasat la fața locului.

În accidentul rutier dintre un autoturism înmatriculat în judeţul Vrancea şi o autoutilitară înmatriculată în judeţul Arad au fost implicate 7 persoane, dintre care 2 minori.

Pompierii și paramedicii covăsneni au intervenit pentru acordarea primului ajutor şi asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la locul evenimentului rutier.

Salvatorii au transportat trei adulţi şi doi minori la UPU din Sfântu Gheorghe.

COMPARTIMETUL DE RELAȚII PUBLICE AL ISU COVASNA

Sursă foto: ISU Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.