FOTO O femeie de 100 de ani din Chichiș, ajutată de jandarmii covăsneni la tăiat de lemne
Câțiva jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna au luat miercuri, 10 octombrie, parte la o „misiune” specială. Aceștia și-au folosit forța fizică și au ajutat o femeie de-o vârstă cu Centenarul să își pregătească lemnele din curte pentru iarna care stă să vină.
Pe lângă tăiatul și aranjatul lemnelor, aceștia i-au dus femeii de 100 de ani în dar și produse destinate traiului zilnic.
„Astăzi, 10 octombrie a.c., câțiva jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna s-au deplasat în localitatea Chichiș, pentru a vizita o bătrână în vârstă de 100 de ani, pe care au cunoscut-o anul acesta, în cadrul campaniei „O viață cât un centenar!“ , demarată de Ministerul Afacerilor Interne. Această bătrână locuiește singură de mulți ani și nu beneficiază de sprijinul familiei, nevând rude în apropiere. Impresionați atunci de situația acestei persoane ajunse la o vârstă remarcabilă, jandarmii și-au propus să revină la domiciliul acesteia pentru a-i oferi sprijin.
Jandarmii au vizitat-o astăzi pentru a-i oferi unele produse destinate traiului zilnic și pentru a-i tăia și aranja în gospodărie lemnele pe care le-a primit de la Primăria Chichiș”, arată o informare de presă a jandarmeriei covăsnene.
Săptămâna trecută, jandarmii de la IJJ Covasna au ajutat o altă femeie, în vârstă de 75 de ani din satul Băcel, să își repare casa afectată de inundațiile de la finele lunii iunie și i-au montat parchet într-o cameră.