ACTUALITATE 21 septembrie 2016

FOTO: „Cele şapte minuni ” ale judeţului Covasna au fost dezvăluite

de Iulia Drăghici - Taraș | 3254 vizualizări

Lista celor mai importante atracţii turistice din judeţul Covasna a fost făcută publică marţi la Castelul Daniel din Tălişoara, în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia Zilelor Turismului în judeţul Covasna.

Astfel, „cele şapte minuni” ale judeţului sunt: Muntele Puturosu şi împrejurimile, Conacul Damokos Gyula – Muzeul Haszmann Pál, Biserica monument istoric „Sfântul Emeric” din Ghelinţa, calea ferată forestieră cu ecartament îngust de la Comandău şi locomotiva care circulă pe aceasta, biserica monument istoric de la Aita Mare, Mestecănişul de la Reci şi Cheile Vârghişului.

„Judeţul Covasna este pur şi simplu fabulos”

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Grüman Róbert, spune că iniţiativa de a găsi cele mai importante atracţii turistice din judeţ a demonstrat nu numai faptul că zona Covasnei are multe obiective atractive, ci şi că oamenii chiar sunt mândri de acestea. „Dincolo de faptul că am reuşit să identificăm şapte minuni, acest concurs a demonstrat faptul că judeţul Covasna este pur şi simplu fabulos, beneficiază de condiţii naturale excelente, este bogat în atracţii turistice, precum şi faptul că locuitorii judeţului consideră «comorile» din mediul lor foarte preţioase şi sunt mândri de acestea. Pe de altă parte, acest concurs a constituit un bun prilej să arătăm lumii întregi toate acestea, deoarece, prin votul public, concursul şi vestea zilelor turismului au ajuns la peste o sută de mii de persoane”, a spus acesta.

Potrivit directorului executiv al Asociaţiei Pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna, Jánó Szabolcs, cele şapte minuni pot fi vizionate în cadrul unor tururi virtuale. În plus, au fost pregătite şi cărţi de colorat şi puzzle-uri destinate copiilor şi adulţilor care, la sfârşitul săptămânii, vor fi expuse în patru oraşe ale judeţului şi, în viitor, vor fi prezentate şi la târgurile de turism din Bucureşti. „Scopul nostru este acela ca, prin cele şapte minuni, turiştii din ţară şi străinătate să ajungă să cunoască şi mai mult valorile judeţului Covasna”, a explicat acesta.

„Vom propune includerea celor şapte minuni în colecţia judeţeană, precum şi în Colecţia de valori a secuilor, deoarece acestea trebuie să devină ambasadori ai judeţului, peste tot în lume”, a transmis şi Szőts Papp Zsuzsa, preşedintele Comisiei Judeţene Covasna pentru Colecţia de valori.

La concursul „Cele şapte minuni ale judeţului”, iniţiat la începutul lunii august de Asociația Pentru Dezvoltarea Turismului (APDT) Covasna, au fost înscrise 43 de propuneri. Ierarhizarea s-a făcut atât prin vot public, cât şi prin evaluarea unui juriu, din care au făcut parte László Endre, vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, Cora Dumitrescu, arhitect, Szőts Papp Zsuzsa, preşedinte a Comisiei Judeţene Covasna pentru Colecţia de valori, Kopacz Zsuzsa, specialist în turism, Grüman Róbert, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Covasna.

Zilele turismului în judeţul Covasna este evenimentul organizat de către Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna, Consiliul Judeţean Covasna şi Camera de Comerţ şi Industrie Covasna. Evenimentul în care s-au dezvăluit „Cele şapte minuni” a fost parte a Zilelor Conacelor şi Castelelor. În zilele următoare vor avea loc activităţi precum: Ziua Muzeelor, Zilele Naturii, Festivalul Apei Minerale sau Festivalul Ciocolatei.

Cufărul de zestre” al judeţului

„Cele şapte minuni ale judeţului” nu este singura iniţiativă de a descoperi valorile covăsnene. Şi Centrul de Cultură al Județului Covasna desfăşoară o acţiune, „Cufărul de zestre”, prin care îşi propune să aducă la un loc cele mai importante obiective. „Pentru mine personal „minune” e un termen puternic, dar cele şapte obiective alese sunt nişte puncte forte ale judeţului, fără doar şi poate nişte puncte de atracţie turistică. (...) Noi în continuare aşteptăm sugestii pentru „cufărul de zestre”. Aici principiul este că un obiectiv trebuie considerat valoare în primul rând de comunitatea din care provine. Pe lângă monumente foarte cunoscute sau locaţii foarte vizitate de turişti, sunt anumite valori ale judeţului pe care nici nu le conştientizăm ca valoare. De exemplu, Prinţul Charles are vizitatori din Anglia care vin aici pentru a vedea câmpii cu flori sălbatice. (...) Vreau să încurajez pe oricine crede că există o valoare în comunitatea lui să ne completeze formularul disponibil pe site-ul nostru”, a spus Imreh-Marton István.

Muntele Puturosu

 Muzeul Haszman Pal Cernat

 

Biserica Ghelinta

Mocanita Comandau

Biserica Aita Mare

Mestecanis Reci

Cheile Varghisului

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
R, 24 septembrie 2016
templul Artemisei, Hagia Sofia, turnul de portelan din Nanjing, Stonehenge, catedrala Ely, abatia Cluny, palatul Potala, sau care contin temple: Taj Mahal, Chichen Itza, Petra, Machu Picchu, etc
eu, 23 septembrie 2016
Sau gasit vestigii dacice in campia Panoniei ,cu 500 de ani inainte de venirea hunilor , lucru certificat si de cercetatorii maghiari , asa ca, mai las-o moale cu ungurimea .Iar va afisati in victime citeste integral
Orsolya ai perfecta dreptate!, 22 septembrie 2016
...criticii in totalitate sunt comentatori care cauta doar nod in papura. Orice initiativa de a merge inainte, este blocata de niste indivizi pesimisti, care traiesc pe principiul, asta nu e bine, citeste integral
dan, 22 septembrie 2016
D-na DIMENY,d-voastra intelegeti ce inseamna cuvantul minune ? Inteleg ca vreti sa spuneti ca muzeul pe care il promovati , este o minune locala . D-na draga nu este bine sa va jucati cu cuvinte pe citeste integral
andy, 22 septembrie 2016
@Dimény-Haszmann Orsolya - Pana la urma cu ce a contribuit Haszmann Pal pentru omenire ? La o populatie de peste 230 000 de mii a judetului va laudati 43 de propuneri ? Dupa nume cred ca sunteti si citeste integral
Dimény-Haszmann Orsolya, 22 septembrie 2016
Ceea ce scrieti la finalul comentariului dvs., indica faptul ca intr-adevar, nu aveti informatiile necesare pentru o parere indreptatita. Am dori sa venim in completarea acestora cu cateva precizari citeste integral
nelly, 22 septembrie 2016
Onorata comisie in ce stare erati cand ati hotarat "minunile" judetului? Cele naturale , mocanita, DA jos palaria dar sa vii cu Haszman Pal si cu cele doua biserici sa fim seriosi .Unde ati vazut pe citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.