FOTO Droguri găsite în județ cu ajutorul unui câine-polițist
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Covasna, ajutați de câinele polițist JEF, au ridicat aproape jumătate de kilogram de substanțe vegetale, în urma unor percheziții. JEF este cel care a detectat un borcan cu droguri, ascuns într-o fantă din perete.
La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna au efectuat, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Covasna, nouă percheziţii, la locuinţele şi reşedinţele a șase persoane bănuite de trafic şi consum ilicit de droguri de risc și mare risc.
Din cercetări a reieșit că șase bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 45 de ani, toți din județul Covasna, în perioada septembrie – noiembrie 2017, ar fi avut preocupări de natura traficului şi consumului ilicit de droguri de risc și mare risc.
În urma percheziţiilor au fost ridicate 424 de grame fragmente vegetale, un comprimat de culoare albastră, 2 laptop-uri, 3 telefoane mobile și o tabletă.
Aport decisiv în descoperirea substanțelor vegetale l-a avut câinele de serviciu ”JEF”, de la Centrul Chinologic Sibiu, specializat în depistarea substanțelor stupefiante.
Câinele JEF, este de 7 ani în slujba legii. Cariera lui, de câine polițist ”antidrog”, a început la 6 luni. Întreaga sa viață a fost pregătit ca și câine specializat în detectarea stupefiantelor, participând, alături de conductorul său, la zeci de misiuni.
Este meritul său pentru găsirea, de lungul timpului, a zeci de kilograme de droguri, ținute de consumatori ori traficanți în cele mai ascunse locuri.
Sursă: IPJ Covasna.