FOTO 40 de polițiști covăsneni avansați în grad de Ziua Poliției
Tot cu acest prilej s-au acordat și premii pentru polițiștii care s-au remarcat în activitate
În contextual sărbătoririi Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Covasna a organizat și desfășurat o serie de momente festive. Astfel, activitățile au debutat cu primirea unor delegații de polițiști din Republica Moldova și Ungaria care, pentru câteva zile, au putut face schimb de experiență cu polițiștii covăsneni.
Apoi, într-un cadru festiv, au avut loc înaintări în grad, 40 de ofițeri și agenți fiind avansați în gradul profesional următor. Tot cu acest prilej au fost acordate premii și distincții polițiștilor care s-au remarcat în activitate, dar și premii pentru cei care au participat la competiții sportive.
De asemenea, au fost organizate activități omagiale pentru comemorarea polițiștilor căzuți la datorie, respectiv, ceremonial religios și depuneri de coroane la Monumentul Eroilor Polițiști de la sediul IPJ Covasna.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE