ACTUALITATE 21 noiembrie 2016

Festivalul „Pomana porcului”, premiat la Târgul de Turism al României

de Iulia Drăghici - Taraș | 1116 vizualizări

Festivalul internațional „Pomana Porcului”, organizat de peste 11 ani în comuna covăsneană Turia, a fost premiat la categoria „Promovarea tradiţiilor româneşti” în cadrul Târgului de Turism al României, ediţia de Toamnă 2016. La Gala Turismului Românesc, organizată în 17 noiembrie la Bucureşti, a fost prezent primarul din Turia şi principalul organizator al festivalului, Daragus Attila, care a şi preluat distincţia.

Potrivit organizatorilor, „Pomana Porcului” a fost singura nominalizare din judeţul Covasna la această ediţie a Târgului de Turism al României.

Gala Turismului Românesc a fost organizată de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Turism şi Fashion TV.

„Gala Turismului Românesc este un eveniment ce promovează turismul din România, având scopul de a stimula investitorii din industria turistică, evidențiind și promovând realizările acestora. În cadrul Galei Turismului sunt premiate cele mai reprezentative locații și servicii de turism de pe tot teritoriul României și sunt acordate premii de excelență pentru realizările remarcabile ce contribuie la dezvoltarea și promovarea turismului”, arată site-ul www.romaniaturistica.ro.

Pregătiri în toi pentru ediţia a XII-a a festivalului

Ediţia a XII-a a Festivalului internaţional „Pomana Porcului”, organizat în stațiunea Balvanyos din comuna Turia, va avea loc în perioada 24-26 februarie 2017. Aici sunt aşteptate echipe din toată ţara, dar şi din străinătate, din ţări precum Croaţia, Ungaria, Slovacia, şi premieră chiar din Serbia şi Republica Moldova.

Festivalul este recunoscut nu doar pentru concursul de gastronomie, bazat pe preparatele din porc, ci şi datorită importanţei pe care acesta îl acordă culturii din fiecare ţară. „Scopul evenimentului este cel de păstrare a tradiţiilor, atât gastronomice, cât şi culturale şi de folclor. Din acest motiv organizăm vinerea seara o prezentare, unde fiecare participant se prezintă îmbrăcat în portul popular specific zonei din care a venit. Baza e pe gastronomia tradiţională de iarnă, care s-a dezvoltat foarte frumos. Este ca un mozaic pentru că vin echipe din multe ţări şi din multe zone ale ţării. De vreo trei, patru ani şi primarii sunt prezenţi la concurs alături de echipele lor pentru că reprezintă imaginea localităţii”, ne-a declarat primarul Daragus Attila, care ne-a confirmat că pregătirile pentru festival sunt în toi.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.