ACTUALITATE 12 noiembrie 2012

Festivalul One World Romania On Tour la Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 582 vizualizări

La sfârşitul acestei săptămâni, Asociaţia One World Romania, în colaborare cu Asociaţia de Tineret „Ecou”, va organiza la Sf. Gheorghe Festivalul One World Romania On Tour, în cadrul căruia se vor proiecta filme documentare având ca subiect drepturile omului.

Astfel, pe 16, 17 şi 18 noiembrie, între orele 17 şi 21, la Sala ECOU (Str. Kos Karoly, nr.22, incinta CNMV), se vor proiecta câte două producţii pentru publicul amator de filme documentare şi pentru cei care sunt interesaţi de domeniul drepturilor omului. Programul este următorul: Vineri – The Last Day of Summer / Planet Kirsan / The Real Social Network; Sâmbătă – The New World / Our School; Duminică – Abuelas / Justice for Serghei / Rouge Parole. Filmele au fost realizate în ultimii doi ani şi poartă semnăturile unor regizori din SUA, Polonia, Elveţia, Estonia sau Marea Britanie.

„Ne bucurăm că oraşul nostru face parte din acest festival-turneu de film documentar, care a mai trecut prin Cluj, Timişoara, Galaţi, Braşov şi alte oraşe mai mari. Sperăm ca publicul să se bucure de oferta propusă de colegii de la One World Romania şi să rămână cu nişte idei sau informaţii noi legate despre subiectul drepturilor omului”, a declarat Alexandru Ujvarosi, preşedintele Asociaţiei de Tineret „Ecou”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.