Femeie de 70 de ani, speriată și înfrigurată, ajutată de polițiștii covăsneni
Patrula formată din agent șef principal Manolache Gelu, de la Biroul Rutier Sfântu Gheorghe și agent șef principal Buga Ciprian, din cadrul Serviciului Rutier, care acționa în noaptea de 8 decembrie a.c. pe DN 12, a avut o intervenție mai puțin obișnuită.
În timp ce executau serviciul la schimbul III, polițiștii au observat, în jurul orei 03:30, o persoană care se deplasa pe jos pe drumul național, în direcția Miercurea Ciuc, având o sacoșă asupra sa, iar pentru că situația li s-a părut neobișnuită, au oprit pentru a face verificări. Când au intrat în contact cu aceasta, au constatat că era vorba despre o femeie de aproximativ 70 de ani, care le-a spus, speriată și înfrigurată, că trebuie să ajungă până la Sfântu Gheorghe.
Temperatura de afară era sub zero grade, iar prezența femeii pe drumul național era un real pericol pentru soarta acesteia, întrucât în orice moment ar fi putut să fie accidentată de un autovehicul. Polițiștii i-au spus bătrânei că o vor ajuta și așa au transportat-o până la sediu. Au fost făcute verificări și s-a stabilit că adresa de domiciliu a femeii este în județul Brașov, însă aceasta nu a putut spune cum a ajuns în locul unde a fost identificată.
După ce i-au oferit un ceai pentru a se încălzi, polițiștii au solicitat un echipaj medical pentru a-i acorda ajutor de specialitate femeii, care petrecuse destul de mult timp afară, în frig. Aceasta a fost transportată în siguranță la spital pentru a primi îngrijirile necesare, iar ulterior, cu ajutorul serviciului specializat, femeia a ajuns înapoi acasă, în siguranță.
Intervenția polițiștilor a fost importantă pentru că, altfel, existau șanse sporite ca aceasta să sfârșească, poate, accidentată de un autovehicul al cărui șofer să n-o fi observat-o. Astfel, cu ajutorul polițiștilor și al personalului de la unitatea medicală bătrâna s-a putut întoarce acasă în siguranță.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Agent principal de poliție
TOLVAJ-MARIN NICOLETA