Femeie arestată și cercetată pentru tentativă de omor
O femeie în vârstă de 42 de ani se află în arest preventiv și este cercetată pentru violență în familie sub forma de tentativă la omor, anunță procurorii covăsneni. Victimă a fost soțul acesteia, înjunghiat de două ori în zona gâtului. S-a întâmplat la Zagon.
Redăm comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna care are detalii pe subiect:
Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna efectuează acte de urmărire penală faţă de o inculpată, cercetată în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violenţă în familie, în forma tentativei la omor.
În fapt, s-a reţinut că inculpata în vârstă de 42 de ani, în data de 31.12.2023, în jurul orelor 17:30-18:00, în timp ce se afla într-un imobil de pe raza comunei Zagon, jud. Covasna, şi-a înjunghiat soţul Balogh Jozsef de 2 ori cu un cuţit, la baza gâtului în proximitatea pachetului vascular şi pe marginea superioară a regiunii umărului drept.
Procurorul a dispus reţinerea acesteia pentru 24 de ore şi la data de 01.01.2024 a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna din data de 01.01.2024 a fost admisă propunerea şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei.
Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Precizăm că această etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Foto: ilustrativ/arhiva.