Fără avizul pompierilor
Cele peste 80 de tarabe amenajate la Piaţa Ruşilor ar putea fi avizate de Pompieri numai în urma unor modificări serioase şi care presupun noi investiţii din partea comercianţilor.
Potrivit colonelului Liviu Şimonca, adjunctul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Covasna (ISU), la Piaţă au fost realizate mai multe controale şi în timpul construcţiei şi după, iar din punctul de vedere al prevenirii incendiilor nu se încadrează în nicio lege existentă. Din punctul de vedere al incendiilor, tarabele de la Piaţa Ruşilor nu se încadrează în prevederile legale Cele peste 80 de tarabe amenajate la Piaţa Ruşilor ar putea fi avizate de Pompieri numai în urma unor modificări serioase şi care presupun noi investiţii din partea comercianţilor. Potrivit colonelului Liviu Şimonca, adjunctul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Covasna (ISU), la Piaţă au fost realizate mai multe controale şi în timpul construcţiei şi după, iar din punctul de vedere al prevenirii incendiilor nu se încadrează în nicio lege existentă. Un prim aspect este acela că suprafaţa este prea mare pentru a fi acoperită numai cu lemn, aşa cum este acolo, iar proprietarii trebuiau să ceară autorizaţie şi aviz pentru lucrare. După toate demersurile problema nu s-a rezolvat însă şi întrucât ISU nu are competenţa de a sista lucrări de construcţie, împreună cu Inspectoratul Teritorial de Construcţii a înaintat Primăriei şi Consiliului Judeţean o adresă prin care se cerea stoparea lucrărilor şi intrarea în legalitate. Cea mai slabă rezistenţă la foc Adjunctul ISU Covasna a explicat că din punctul de vedere al legislaţiei referitoare la prevenirea şi stingerea incendiilor, există cinci grade de rezistenţă la foc, primul fiind pentru construcţii din beton, care ard cel mai greu, şi până la gradul cinci unde se încadrează şi Piaţa Ruşilor, care fiind din lemn are cea mai slabă rezistenţă. În funcţie de gradul de rezistenţă la foc, construcţiile trebuie să ocupe o anumită suprafaţă, în cazul celor de gradul 5 fiind vorba despre una mai mică. Piaţa Ruşilor este însă una aproape închisă şi mult mai mare decât ar spune legea, nerespectând nici lungimea maximă admisă a căilor de evacuare. Col. Şimonca a precizat că în urma solicitărilor repetate din partea ISU proprietarul terenului pe care funcţionează Piaţa a amplasat un hidrant, dar care nu ar rezolva problema. „S-a spus că plăcile din care sunt făcute tarabele sunt tratate împotriva flăcărilor, ele au o minimă tratare din fabricaţie, într-adevăr, dar asta produce doar întârzierea focului cu câteva minute, nu înseamnă că nu arde. Noi am solicitat atunci oprirea construcţiei şi aducerea în legalitate“, a mai spus col. Şimonca. Soluţia: noi investiţii Acum, soluţia pentru a se primi avizul Pompierilor s-ar putea realiza doar prin noi investiţii din partea celor care folosesc tarabele, şi anume dacă s-ar alipi unele standuri astfel încât să nu depăşească 1.000 de mp, ori un zid antifoc, şi dacă spaţiul de siguranţă între clădiri ar fi de 15 metri. „Ar fi greu de stăpânit un incendiu acolo, în special în lipsa apei. Mai este apă lângă supermarketul din apropiere sau de la reţeaua oraşului, dar trebuia asigurat acest lucru. Principala problemă este suprafaţa mare a construcţiei. Noi am acţionat pe partea legală şi am sesizat autorităţile competente, încă de anul trecut am trimis adresa“, a spus adjunctul ISU. După ce un an a acceptat situaţia, pentru a le da oamenilor şansa să-şi amortizeze investiţia făcută în tarabe – ele au fost amenajate din forţe proprii în urmă cu peste un an -, Primăria Sfântu-Gheorghe le-a transmis celor peste 80 de oameni care vând la Piaţa Ruşilor o adresă prin care solicită ca până la data de 15 august să demoleze tarabele în care îşi desfăşoară activitatea, pe motiv de nelegalitate, arătând că, în caz contrar, vor fi sancţionaţi contravenţional. Municipalitatea le oferă comercianţilor alternativa de a se muta la o altă Piaţă – Piaţa Euro, care este pe cale de a fi cumpărată. Oamenii nu sunt însă deloc încântaţi, unii au afirmat chiar că vor face greva foamei sau se vor muta cu tarabele în faţa Primăriei. Ana Sidon În ceea ce priveşte Piaţa Euro, luată în considerare pentru mutarea pieţarilor, primarul Antal Arpad spune că situaţia acesteia nu este una complicată, aşa cum s-a lăsat de înţeles. „Litigiul în cazul Pieţei Euro este foarte simplu: terenul este al Primăriei, iar contractul de concesiune între Primărie şi societatea ce a construit buticurile a expirat. Societatea aflânduse în lichidare, Primăria doreşte să achiziţioneze acele buticuri. Se va organiza licitaţie publică şi în cazul în care va veni altcineva, oricum va trebui încheiat contract cu Primăria, care deţine terenul. Orice s-ar întâmpla, se poate rezolva”, a dat asigurări Antal Arpad. Edilul şef a subliniat că la Piaţa Euro oamenii vor primi loc în construcţii gata realizate, în vreme ce la Piaţa Ruşilor leau construit singuri, investind bani proprii. „Au investit câte 3000-3500 de lei în acele construcţii, fiind manipulaţi din moment ce li s-a spus că totul este în regulă. Cred că dacă oamenii ar fi ştiut atunci că ceea ce fac nu e legal, nu ar fi investit aceste sume considerabile pentru ei” spune primarul. Antal a mai arătat că mutarea oamenilor în Piaţa Euro nu se doreşte pentru „îmbogăţirea” municipalităţii din taxele percepute pieţarilor. Referindu-se la măsurile pe care le va adopta Primăria în cazul în care pieţarii vor insista să nu demoleze construcţiile de la Piaţa Ruşilor şi să nu se mute de acolo, Antal Arpad a declarat că există soluţii legale pentru orice astfel de problemă. „Se poate intra şi pe teren privat cu buldozerul, dacă ai hârtie de la Judecătorie în acest sens. Să fie clar că nu doresc asta, nu am niciun fel de satisfacţie în a merge cu buldozerul peste clădiri”, a mai arătat Antal, spunând că în perioada următoare va merge să discute din nou cu pieţarii. Monica RizeaPiaţa Euro, alternativa oferită pieţarilor