ACTUALITATE 27 iulie 2021

Fără apă caldă din mai în blocurile de la Întorsura Buzăului

de Agerpres | 1227 vizualizări

CL va decide dacă se reia furnizarea

Locatarii blocurilor din oraşul Întorsura Buzăului nu mai beneficiază de apă caldă de la jumătatea lunii mai, acest serviciu fiind oprită din cauza pierderilor considerabile pe care le înregistrează centrala termică pe timpul verii.

Primarul oraşului, Raul Urdă, a declarat că pierderile se cifrează la circa 50.000 de lei pe lună, iar consilierii locali urmează să decidă, în cadrul şedinţei de miercuri, dacă centrala va fi repornită sau nu.

Edilul a mai spus că soluţia cea mai potrivită ar fi realizarea unei noi centrale cu trei cazane mai mici, în acest scop fiind depus spre finanţare un proiect în cadrul Programului Operaţional de Infrastructură Mare (POIM).

„Miercuri vom decide (...). Au fost discuţii multe pe tema aceasta. Pierderile sunt de aproape 50.000 de lei pe lună. Şi aşa subvenţionăm iarna foarte mult şi nu ştiu dacă e corect sau nu să cheltuim din bugetul local nişte sume enorme doar pentru o parte din populaţia oraşului, cât timp din aceşti bani am putea repara trotuarele sau am putea face ceva de care să beneficieze toată lumea. (...) Avem un proiect depus pe POIM, cu trei centrale mai mici, dar chiar şi aşa ar trebui să extindem reţeaua şi să atragem noi clienţi pentru ca sistemul să fie eficient”, a declarat, pentru AGERPRES, Raul Urdă.

Directorul centralei, Sala Elemer, a declarat că centrala a fost în revizie tehnică, au fost efectuate toate reparaţiile necesare şi poate intra în orice moment în funcţiune dacă aleşii locali vor da undă verde.

Potrivit acestuia, fiind al treilea an în care centrala este oprită pe timpul verii din cauza pierderilor, o parte dintre locatarii blocurilor şi-au pus boilere electrice în apartamente, iar ceilalţi îşi încălzesc apă caldă la aragazul cu butelie, pentru că în Întorsura Buzăului nu există reţea de gaz metan.

„Furnizarea apei calde s-a oprit pe 12 sau 13 mai. Sunt 580 de apartamente în 43 de scări (...). La sfârşitul primăverii s-a făcut un sondaj şi a rezultat că 80% ar fi de acord să primească apă caldă de la centrală, chiar şi dintre cei care şi-au montat boilere electrice. (...) Noi am făcut reviziile la centrală, totul este în regulă, dar nu îi dăm drumul pentru că întrebarea este cine suportă pierderile. Aşteptăm decizia Consiliului local”, a declarat Sala Elemer.

Centrala termică din Întorsura Buzăului, care funcţionează cu biomasă, a fost pusă în funcţiune în anul 2004 printr-un program finanţat de guvernul danez şi cel român, care au sprijinit instalarea unor centrale similare şi în localităţile Gheorgheni, Huedin, Vatra Dornei şi Vlăhiţa.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.