Expoziție de design vestimentar la Casa cu Arcade
Școala Populară de Arte și Meserii din Sfântu Gheorghe este organizatoarea unei expoziții a absolvenților cursului de croitorie, design și execuții creații vestimentare, la care au participat 15 cursanți. „Expoziția a fost organizată de Școala Populară de Arte și Meserii din Sfântu Gheorghe, unde a avut loc un curs de croitorie pentru adulți, un curs pentru formare profesională, care a început din aprilie 2015 și s-a terminat în decembrie”, a spus formatoarea Bogyósi Melinda care a precizat că printre cursanți s-au aflat și câteva persoane din Târgu Secuiesc, dar că cei mai mulți au fost din Sfântu Gheorghe.
Scopul expoziției a fost acela de a le arăta persoanelor interesate creațiile realizate în timpul cursurilor respective. „Sunt haine făcute fie pentru garderoba personală, fie pentru cineva din familie. Sunt unii care au lucrat pentru copii și au făcut creații speciale pentru propriile fiice”, a mai spus Bogyósi Melinda.
Cursanții care și-au expus creațiile au susținut examenul joi, 14 ianuarie, și au primit o diplomă de calificare în baza căreia se vor putea angaja în calitate de croitor pentru îmbrăcăminte la comandă. Acesta a fost primul curs organizat de Școala Populară de Arte și Meserii în domeniul designului vestimentar însă el va fi reluat din primăvară.
Expoziția amenajată la Casa cu Arcade va putea fi vizitată zilnic, până la sfârșitul săptămânii. Intrarea este liberă.