Interviu cu eurodeputatul Vincze Loránt, realizat la Strasbourg, pe durata celei mai recente sesiuni plenare a Parlamentului European

Ce face Uniunea Europeană în legătură cu problematica urșilor? Ajung strigătele de ajutor ale covăsnenilor, pe acest subiect, până la instituțiile cheie de acolo? Ce s-a mai întâmplat după vizita Comisiei de Petiții (PETI) a Parlamentului European la Sfântu Gheorghe? Ce fac aleșii noștri europeni pentru a rezolva conflictul om-urs? Acestea sunt câteva întrebări ale căror răspunsuri am încercat să le aflăm luna trecută, când un reporter al ziarului Observatorul de Covasna a participat, în premieră, la o sesiune plenară a Parlamentului European, chiar la Strasbourg, în Franța. Este vorba despre un eveniment aproape lunar, unde se reunesc toți aleșii europeni. În acest context, am pus la cale o serie de interviuri, iar primul care a răspuns solicitării noastre a fost eurodeputatul Vincze Loránt. Interviul, realizat în exclusivitate și redat acum în premieră, îl puteți citi în continuare în paginile ziarului nostru.

-          Știm că se întâmplă multe lucruri importante aici și acum, la Strasbourg, printe ele Nature Restauration Law și rezoluția pentru Schengen, dar pentru noi, covăsnenii și nu numai, subiectul de care vom vorbi astăzi e deosebit de relevant – adică urșii. Ce s-a întâmplat în cele câteva luni de când reprezentanții Comisiei de Petiții au fost la Sfântu Gheorghe și au ascultat și discutat pe subiectul conflictului om-urs?

Se lucrează la raportul delegației care a avut loc în România. Acest raport se va discuta în Comisie, fiecare își va prezenta punctul de vedere, va avea intervenții, va încerca să schimbe textul astfel încât să reflecte cât mai mult realitatea pe care am întâlnit-o la fața locului. Dar nu mă aștept ca acest lucru să se întâmple în a doua parte a anului, ci mai mult spre octombrie, noiembrie, poate chiar decembrie, pentru că a fost o misiune mai amplă și cu tematica tăierilor ilegale de lemne, au fost foarte multe controverse politice și asta nu grăbește mult realizarea unui raport cât de rapid.

-          Nu îl grăbește, dimpotrivă.

Da, dimpotrivă. Vor fi multe discuții. Eu mă aștept la multe discuții, chiar în contradictoriu.

-          În februarie 2021, într-un articol publicat de G4Media, spuneați că „trebuie să arătăm foarte clar Parlamentului European și Comisiei Europene că această situație are nevoie de o rezoluție urgentă”. Ce s-a schimbat de atunci? A primit UE acest mesaj?

Eu cred că da. Am văzut la din ce în ce mai multe întruniri cum se ridică această tematică. Ultima dată în Consiliu, la reuniunea miniștrilor pe Agricultură, România a ridicat această temă foarte tranșant, foarte direct. A fost acum două săptămâni, dacă nu mă înșel. S-a arătat că urșii trebuie scoși de pe lista animalelor strict protejate pentru că nu mai este cazul. Cel puțin în regiunea noastră, ursul este bine-mersi și sunt din ce în ce mai mulți. Adică de mult nu mai e o specie pe cale de dispariție, din contră. Și acest lucru ar trebui să dea de gândit. Anexa la Directiva Habitat a fost adoptată cândva la începutul anilor 90 și multe s-au schimbat de atunci. Trebuie să o recunoaștem că în cazul urșilor a fost ceva, haideți să spunem, pozitiv, în sensul că specia a reușit să revină în habitatul natural și chiar să depășească, cu mult, posibilitățile oferite de areal și altfel trebuie să existe un management al faunei urșilor. Și intervenția României a fost dublată de intervenția mai multor state care au declarat că „da, și la noi sunt probleme, nu numai cu urșii, dar și cu lupii” și au rugat Comisia să se uite atent la această temă și să vină cu o propunere. Comisia, din nou, cum se întâmplă în aceste cazuri, a spus „da, dar reglementările prevăd posibilitatea de intervenție pentru statele membre”. Dar ceea ce uită Comisia să adauge este că aceste intervenții ar trebui să fie doar ca excepție și nu o regulă. Deci până nu se schimbă Directiva Habitat, dacă nu se scot urșii din această specie strict protejată, până atunci, orice intervenție e una temporară și extraordinară. Deci ar trebui să schimbăm toată perspectiva în problematica ursului și Comisia Europeană ar trebui să recunoască această situație. Parlamentul European a avut anul trecut acea rezoluție pe Carnivorii Mari, unde a sugerat același lucru, practic, și a propus mai multe măsuri. Și la acea rezoluție, Comisia a dat cam același răspuns, că nu dorește să modifice lista din Habitat și nu dorește un management al acestei specii. Dar eu cred că cu cât va crește presiunea pe Comisie pe această temă, vor fi nevoiți să schimbe.

-          Ce alte țări au mai ridicat această problematică?

A ridicat Slovacia, Ungaria, Polonia, Slovenia, Italia, Spania, Germania, deci toate unde au fost orice fel de atacuri ale animalelor asupra oamenilor. Dar spun în general, pentru că nu ursul e întotdeauna central. În câteva spețe e vorba de lup. Dar ați văzut ce s-a întâmplat în Italia când un singur urs, din ce știu acolo, a atacat un alergător și au vrut să trimită acel urs în România. Nu este acceptabil. Nu poate să devină un fapt cotidian și să nu încercăm să reglementăm situația, să nu recunoaștem că este o problemă imensă. Probabil că distanța Bruxelles – Sfântu Gheorghe este prea mare, dar pe oamenii de acolo asta îi doare și ar trebui să se ia măsuri concrete și de către Uniunea Europeană.

-          Ca membru al instituției, spuneți-ne ce așteptări are Parlamentul European de la autoritățile locale care sunt vizate de această problemă?

Parlamentul European nu are așteptări de la comunitățile locale. E invers: comunitățile locale așteaptă un suport din partea Uniunii Europene, în general. Eu nu cred că primarii sau comunitățile locale vor altceva decât binele comunității, al oamenilor, decât să le protejeze animalele, gospodăria, viața. Iar pentru asta, ei așteaptă un suport. Când intră ursul într-o localitate, și am văzut cum se plimbă inclusiv în curtea școlilor, cum se urcă la etajul întâi și deschide un frigider dintr-o pensiune sau dintr-o locuință, e o situație care clar depășește posibilitățile aleșilor locali. Trebuie găsite soluții la nivel național. Și dacă la nivel național nu este posibil pentru că Mediul este o competență europeană, atunci și de la Uniunea Europeană. Dar noi trebuie să ajutăm, nu să pretindem că se pot găsi soluții locale, când de fapt nu este posibil.

-          Înțeleg că există o reticență din partea autorităților locale, sau a unora dintre primari, de a întocmi acte pentru a împușca urșii care ajung în intravilan, în comunități, din cauza temerii că vor fi chemați în judecată de asociații de protecția mediului. Ce le-ați transmite acestor primari?

Eu zic că pe bună dreptate se tem, pentru că au fost foarte multe exemple, și din alte domenii, când primarii cu bună-credință au semnat documente și au trebuit să răspundă ca și cum ar fi comis o ilegalitate. Soluția nu este, probabil, o supra-birocratizare a acestui demers, pentru că până când primarul întocmește un dosar, se trimite, se aprobă, ursul e de mult plecat și va reveni peste cinci zile, când iar nu va fi dosar și iar se va produce o pagubă. Deci ar trebui să fie un proces foarte simplu în care, nu primarul, pentru că el personal nu poate interveni, asociația de vânători să poată dispune acele intervenții necesare, împreună, cum e prevăzut, cu veterinarul, cu jandarmeria. Dar și aici, până se adună toți din comisie, ursul iar e plecat. Noi ar trebui să găsim orice soluție pentru a ajuta oamenii și pentru a proteja economia. Iar cea mai bună este să se simplifice procedurile. Dar asta se poate face doar la nivel național.

-          Și că vorbeam de oameni și de protecția bunurilor lor, ce pot face acum, în prezent, concret, aceste persoane cărora le e frică să mai meargă pe stradă în sat pe jos sau cu bicicleta, astfel încât să se protejeze, dar și să ajute la rezolvarea problemei?

E foarte greu. Și eu mă tem și familia mea se teme când mergem în zone mai aproape de păduri. Dar nici neapărat, ci doar în Târgu Mureș, la platoul Cornești, unde sunt locuri de joacă, e grădina zoologică. Deși e un spațiu pentru cetățeni, au apărut mai mulți urși. Nu cred că cetățeanul trebuie pus în situația în care să se gândească la situația cum să meargă pe stradă, că poate la colț apare un urs. Aceste lucruri nu sunt normale și chiar cu toate propunerile care se fac, garduri electrice și așa mai departe, diferite măsuri care să sperie ursul, când vorbim de o populație atât de mare de urși, știm că vor face orice pentru a găsi de mâncare și niciun gard electric nu le va sta în cale. Așa că eu nu cred că putem să facem mare lucru. Ce putem să evităm este să dăm de mâncare și să contribuim la acest „turism” al urșilor, care nu face altceva decât să îi atragă, dar și când nu va fi mâncare și va veni cineva care nu vrea să îi hrănească, poate va fi atacat. Deci noi ar trebui să fim conștiincioși și să dorim acea coexistență, între om și natură, în sensul că ursul trebuie să stea în natură, să nu îl deranjăm, nu încercăm să îl domesticim.

-          Dar auzim des de la autorități că ce pot să facă oamenii este să sune la 112 când văd ursul.

Da, să sune. Și ce se întâmplă? Primim acele avertismente. Dar ce poate să facă mai departe omul? Să nu mai iasă în stradă? Deci cu sunatul la 112, problema nu se rezolvă.

-          Care credeți că este rolul vânătorilor și asociațiilor de vânătoare în toată această problemă? Sunt parte din soluție sau parte din problemă?

Este o reglementare legislativă care spune că pădurile se află în gospodărirea unor asociații de vânătoare. Așa a fost de secole întregi. Și până acum nu au fost probleme, până când ei nu au fost limitați. Da, recunosc, au fost unele cazuri în care câștigul material a prevalat în planurile vânătorilor, dar nu putem generaliza. Este ocupație onorantă. Eu nu sunt vânător și nu cred că voi fi vreodată, dar recunosc rolul pe care ei l-au avut în societate dintotdeauna, adică să creeze o balanță în pădure. Și cum ursul este cel mai puternic și se află la capătul lanțului trofic, adică nu are dușman, evident că omul trebuie să participe la management. Și vânătorii sunt cei care cunosc pădurea, ei știu câți urși pot trăi pe un anumit areal și dacă sunt prea mulți, ei pot interveni.

-          S-a vorbit de multe ori despre faptul că autorităţile, asociaţiile de vânătoare şi organizaţiile de mediu ar trebui să colaboreze pentru construirea unor modele de conviețuire care să fie benefice atât omului, cât şi speciei urs. De ce credeți că NU se întâmplă acest lucru?

Eu nu cred că este imposibil. Chiar în discuțiile pe care le-am urmărit când a fost Comisia de Petiții în Covasna, ni s-a arătat că este posibil să avem un dialog și că este posibil să oferim soluții de ambele părți și să ajungem la o concluzie care să fie benefică. Și până la urmă care este beneficiul? Să existe o conviețuire naturală între om și urs și să reușim să ținem ursul în natură. Asta vor, cred, și cei de la mediu. Recunosc și ei că este prea mult. Bine, se pot contesta acele numere, dar e clar că sunt zone unde problema este foarte mare. Nu cred că ar avea ceva de câștigat cei care se luptă pentru mediu, dacă urșii sunt otrăviți, dacă suferă cu săptămânile. Pentru că oamenii așa vor lua în propriile mâini soluțiile, dacă autoritățile, dacă statul nu este în măsură să își facă treaba. Deci trebuie să găsim soluții în comun. Soluții care să fie cumpătate.

-          După cum bine știți, fostul ministru al mediului, Tanczos Barna, a propus și chiar a făcut demersuri în ultima zi de mandat să crească acea cotă de recoltare și să se vâneze preventiv 426 de urşi. Dar, așa cum am văzut că scrie pe News.ro, dar și în alte publicații, anii trecuţi nu s-a atins nici 50% din limita de „extragere/recoltare”. Atunci, de ce să rămână asta cea mai la îndemână soluție?

Probabil regulile au fost atât de rigide, atât de severe, încât nu s-a putut realiza. Eu cred că ar trebui lăsați specialiștii, asociațiile de vânătoare, să facă acele propuneri pentru domeniul pe care ei îl administrează. Da, nici eu nu susțin să revenim la o vânătoare de trofee de urși. Am auzit cu mare surprindere de soluția care există, de exemplu, în Estonia în cazul lupilor: într-o anumită perioadă a anului, când există vânătoare de lupi, se dă liber la vânatul de lupi și statul plătește pentru fiecare exemplar adus de vânători. Deci nu vânătorul plătește pentru trofee, ci este statul cel care recompensează acel efort al vânătorului, de a scoate câte un lup, pentru că sunt foarte mulți și e nevoie de un management al faunei. Deci e o viziune cu totul întoarsă față de cum vede România.

-          Sunteți mulțumit de felul în care autoritățile s-au folosit și se folosesc de celalte mijloace de prevenție?

Nu am suficiente date cât să mă exprim, dar faptul că atacurile sunt frecvente ne arată că soluția nu s-a găsit. Adică soluția care să ducă la mai puține evenimente.

-          De ce credeți că se vorbește așa de mult în spațiul public de „recoltare/extragere/relocare” și așa de puțin de măsurile care pot preveni ca urșii să nu mai ajungă în comunități? De exemplu, am citit de instalare de garduri electrice, colectarea corectă a gunoaielor, reguli mai clare și controale din „industria” recoltării fructelor de pădure, plantare de livezi la marginea pădurilor, tocmai pentru ca urșii să nu mai aibă motiv să intre în comunități și altele asemenea.

Ar trebui să fie o abordare generală în care fiecare soluție să aibă o parte importantă. Niciuna dintre soluții nu poate să fie acea soluție care rezolvă totul. Dar poate contribui. Și e foarte important să fie o diversitate a propunerilor. Toate aceste soluții sunt bune, dar unele sunt fie sezoniere și, pe de altă parte, nu putem pune garduri înalte de câțiva metri în jurul fiecărei păduri, să nu iasă ursul. Nu putem crea grădini zoologice în fiecare pădure. Dar ca să protejăm câteva case din jurul pădurilor, da, poate fi o soluție. Se mai poate discuta și ce fel de agricultură se face mai aproape de pădure. Sunt specialiști care se pricep la aceste lucruri. Dar cu toate aceste eforturi, vânatul nu va putea fi exclus din ecuație în a controla numărul ușilor din România.

-          Deci oricum sunt prea mulți, chiar dacă vor rămâne doar în pădure.

Da, e clar, pentru că și cifrele cele mai joase ne arată că anual urșii se înmulțesc cu 500 – 600 de exemplare. Ceea ce este foarte mult, pentru că ursul are nevoie de un areal foarte mare pe care reușește să trăiască.

-          Relocarea este o alternativă nesatisfăcătoare, înțeleg, pentru că urșii se pot întoarce destul de ușor în locul de unde au fost transportați. Și spuneați că alte state refuză să preia animalele de la noi. Se mai poartă discuții în acest sens? Având în vedere că în Uniunea Europeană sunt țări care nu mai au specia, sau foarte puține exemplare, iar la noi se pare că sunt în jur de 8.000, după cele mai recente măsurători.

Prin relocare, de multe ori transferăm problema dintr-o parte în alta. Iar în acea dezbatere de acum două săptămâni nimeni nu s-a ridicat să spună: vă ajutăm noi să rezolvați problema, luăm noi urși să avem și noi. Nu este realist și oamenii nu sunt gata să accepte noi provocări în jurul lor, în păduri, în alte locuri unde s-au exterminat urșii. România nu poate să devină singura grădină zoologică a Europei unde ursul poate fi întâlnit la fiecare pas.

-          UDMR, partidul din care faceți parte, este acuzat că prin demersurile pe care le întreprinde face de fapt jocul asociațiilor de vânătoare, care nu urmăresc altceva decât să se reintroducă vânătoarea la trofeu, care pentru unii pe vremuri a fost o afacere profitabilă. Cum le răspundeți acestor voci?

Eu nu cred că e o problemă doar maghiară, că urșii sunt maghiari sau atacă doar maghiari. Eu nu înțeleg această abordare. Chiar am văzut, discutând și cu colegi din Brașov sau din Sibiu, care nu fac parte din UDMR, că aceleași probleme persistă și există și acolo. Noi suntem deschiși și la alte soluții, pe lângă vânătoare, dar din păcate nu am auzit de unele care să rezolve problema. Și nici nu se va rezolva. Pentru că chiar dacă se reduce efectivul urșilor, vor mai fi evenimente, dar sperăm să fie cât mai puține și să nu existe victime omenești. Până la urmă, asta ar trebui să fie cel mai important țel. Atunci da, până când vânătoarea e singura soluție care să reducă efectivul de urși, asta e soluția pe care o susținem. Una dintre soluții. Nici celelalte nu sunt excluse. Trebuie să găsim un echilibru în toate propunerile făcute.

-          În final, care ar fi mesajul pe care îl transmiteți covăsnenilor, dar și celorlalți locuitori din zonele afectate de prezența urșilor în localități, de aici, de la Strasbourg?

Cel mai important este să se găsească soluții, să fie o reglementare care să ducă, într-adevăr, la scăderea acelor incidente și victime, dar pentru asta ar trebui să existe o presiune cât mai mare a celor afectați, a celor care trăiesc acolo alături de urs și această presiune trebuie să meargă către autorități. Adică nu e îndeajuns să pună presiune pe primar și autoritățile locale, ci să facă același lucru și spre minister și spre Uniunea Europeană, pentru că trebuie să găsim o soluție la nivel național. Îmi povestesc și primarii, că ei trebuie să stea față în față cu omul care a pierdut iar trei bovine și 10 oi și iarăși cineva a fost atacat în pădure. Dar, din păcate, primarul nu poate singur să soluționeze problema. Trebuie găsite soluții la nivel național. Nu e ușor. E o tematică foarte complexă, din păcate.