ACTUALITATE 26 noiembrie 2009

Eveniment cu conotaţii MISA – alungat de la Arcuş

de Covasna Media | 1070 vizualizări
Conducerea Centrului de Studii Europene de la Arcuş (CSE) a anulat rezervările pentru o tabără ezoterică [singlepic=635,250,250,,left]Tabăra de yoghini care ar fi trebuit să aibă loc la Arcuş şi la care erau aşteptaţi aproape o sută de participanţi din ţară şi străinătate nu va mai fi organizată aici, din cauză că ieri gazdele au anulat rezervările, pentru a nu fi asociate cu MISA. Evenimentul era programat în intervalul 24 decembrie – 3 ianuarie, la Centrul de Studii Europene de la Arcuş (CSE), însă după

Conducerea Centrului de Studii Europene de la Arcuş (CSE) a anulat rezervările pentru o tabără ezoterică

Tabăra de yoghini care ar fi trebuit să aibă loc la Arcuş şi la care erau aşteptaţi aproape o sută de participanţi din ţară şi străinătate nu va mai fi organizată aici, din cauză că ieri gazdele au anulat rezervările, pentru a nu fi asociate cu MISA.

Evenimentul era programat în intervalul 24 decembrie – 3 ianuarie, la Centrul de Studii Europene de la Arcuş (CSE), însă după ce a aflat că în cadrul acestuia ar putea avea loc unele acţiuni „neortodoxe“, conducerea Centrului şi-a retras disponibilitatea de a oferi spaţii de cazare.

Motivele sunt două, spune directorul CSE, Leonid Moscviciov, şi anume pe de o parte faptul că din punct de vedere organizatoric nu le pot oferi toate condiţiile – au numai o sală de conferinţe, unde n-ar încăpea toţi -, iar pe de altă parte nu se doreşte asocierea numelui Centrului cu adepţii MISA.

„N-am dori să asociem numele cu tot ce s-a vehiculat în presă şi numele Centrului de Studii cu tot ce ţine de acest domeniu“, a spus Moscviciov.

Potrivit acestuia, solicitarea de rezervare este pentru capacitatea totală a Centrului, plus alţii care urmau să mai vină pe lângă, astfel că el estimează o participare de aproape o sută de persoane.

Leonid Moscviciov spune că iniţial sa adus la cunoştinţa lor că în cadrul taberei va fi un program cultural, cu artişti din ţară şi străinătate, dar nu au primit alte detalii şi ulterior au apărut informaţii „mai puţin cunoscute şi agreate de noi“.

Şi directorul Centrului de Cultură Arcuş, Kopacz Attila, s-a delimitat de acţiunea care ar fi trebuit să aibă loc la Arcuş, şi a afirmat că nu s-a discutat cu el nicio clipă pentru a şti ce anume s-ar întâmpla acolo.

„Nu avem nicio legătură cu acest eveniment, mă delimitez de el, nici nu ştiam ce urma să aibă loc şi nu vreau să văd astfel de manifestări cât sunt eu aici. Fiecare face ce vrea, cum vrea, dar nu la Centrul de Cultură Arcuş”, a spus Kopacz.

Tabăra ezoterică este organizată de Anima Mundi Bucureşti şi Asociaţia Mandala din Sfântu-Gheorghe. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Mandala, Csibi Istvan, la aceasta erau aşteptaţi în jur de 80 de yoghini din ţară şi străinătate, majoritatea artişti şi adepţi MISA, iar acţiunile lor sunt legate de ateliere de creaţie, discuţii, meditaţii, vizionări de filme şi aşa mai departe.

Ana Sidon

Teme articol: Arcus MISA yoga
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
www exmisa ro, 26 noiembrie 2009
Fiecare are dreptul sa adere la ce cult vrea, asa este. Dar si fiecare om are dreptul sa fie informat in legatura cu dedesubturile unei secte de talia MISA. De asemenea institutii culturale citeste integral
Holospin Ctin, 26 noiembrie 2009
In continuare in romania si in toata europa de est mai exista reminiscente comuniste. Nu vom scapa in urmatorii 50 de ani de aceasta mentalitate, fiecare individ are dreptul de a adera la un cult, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.