ACTUALITATE 4 aprilie 2017

Eroii din umbra jandarmilor covăsneni

de Iulia Drăghici - Taraș | 2005 vizualizări

Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Covasna are în echipă doi câini de serviciu, pregătiţi oricând pentru intervenţii şi patrulare, iar în mai alţi doi pui se vor alătura colectivului

Misiunea de a oferi protecție cetățenilor din județul Covasna este asigurată, în cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Județului Covasna și de doi angajaţi speciali, veniți tocmai de la Centrul Chinologic din Sibiu. Ei îşi dedică întreaga viaţă în slujba locuitorilor judeţului, fără a cere în schimb nimic mai mult decât mâncare, atenţie, iubire şi cât de mulţi „bravo!”. Vorbim despre Rex și Bob, doi ciobănești germani, care de patru, respectiv trei ani, sunt angajaţi model şi membri în colectivul jandarmilor din Covasna.

Vinerea trecută, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise la sediul din Sfântu Gheorghe al Jandarmeriei Covasna, Rex a făcut spectacol în faţa unui public de peste 300 de persoane, reuşind să smulgă ropote de aplauze şi valuri de entuziasm de la toţi cei care au văzut ce poate face. Aşa că ne-am gândit, dacă tot ne aflăm în preajma aniversării Jandarmeriei Române, să vă spunem mai multe, în exclusivitate, despre aceşti câini care îşi dau efectiv viaţa pentru a-i proteja pe toţi locuitorii judeţului Covasna cu devotament, fără urme de discriminare şi cu o loialitate greu de egalat.

Patrulare, descinderi, pasiune şi dragoste pentru animale

Rex și conductorul său, plutonierul major Eugen Sălaghe

Antrenaţi pentru patrulare, prinderi sau pază, Rex şi Bob sunt câinii jandarmeriei care veghează, câte şapte ore aproape în fiecare zi, la liniştea oraşului.

„Mergem cu ei şi la descinderi sau la intrări în forţă, dar de obicei câinii ne însoţesc la patrulare. O astfel de patrulare cu câinii de intervenţie durează şapte ore, plus o oră de repaus, timp în care venim cu ei la padoc, unde îl periem, îi curăţăm, le dăm apă, curăţăm boxa şi aşa mai departe”, ne-a explicat plutonierul major Eugen Sălaghe, conductorul lui Rex.

„Aceşti câini sunt folosiţi şi la misiunile de asigurare, spre exemplu la meciuri. Depinde de situaţii. Aici nu prea se impune pentru că suporterii nu sunt violenţi. Rolul câinelui nu este să muşte oamenii, ci să îi protejeze. Noi avem datoria să analizăm situaţiile, riscurile, problemele şi vedem dacă situaţia impune să scoatem şi câinele”, ne-a spus şi prim adjunctul inspectorului şef, colonelul Dragomir, care a ţinut să precizeze şi că judeţul nostru este unul liniştit şi cu oameni civilizaţi, lucru care face ca misiunea jandarmilor să fie una uşoară.

La IJJ Covasna, asemenea lui Eugen Sălaghe mai sunt alţi patru jandarmi abilitaţi să lucreze cu câinii de serviciu. Chiar dacă această responsabilitate este una importantă, dat fiind faptul că aceşti câini necesită o atenţie specială, am aflat că iubirea pentru animale transformă acest serviciu într-o adevărată pasiune.

„Facem acest lucru din pasiune. Trebuie să îţi placă foarte mult să faci acest lucru, pentru că trebuie să existe chimia aceea dintre câine şi om. Nu oricine poate să lucreze cu animalul pentru că el simte foarte bine când e sau nu ataşament. În plus, este foarte important de spus că totul se face prin recompensă, iar bătaia este exclusă”, ne-a spus un alt conductor, plutonierul major Costel Pîrjol.

„Fără pasiune, fără dorinţă şi fără multă iubire pentru animale nu poţi să faci această meserie. Eu sunt tehnician veterinar de meserie, deci iubesc animalele. Aici îţi trebuie foarte mult bunăvoinţă de a lucra cu câinele şi să îţi placă. În caz contrar, el te simte şi totul e degeaba. Eu am încredere totală în Rex. Nu mi-e teamă că mă lasă la greu. Dacă cineva ridică mâna la mine şi vrea să mă lovească, el atacă fără să îi dau eu comandă pentru că ştie că trebuie să mă protejeze”, a mărturisit şi Eugen Sălaghe.

Câinele de serviciu, ca un copil

Nu a fost greu de ghicit faptul că relaţia de afecţiune care se formează, şi care e necesar să se formeze, între un conductor şi câinele lui este asemănătoare cu cea pe care un părinte o simte pentru copilul său şi viceversa.

„Am mai avut un câine de detectat explozibil, dar a fost mutat la Bucureşti la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei pentru că a fost pregătit pentru alt gen de misiuni decât cele pe care le avem noi aici. Vă spun sincer că am plâns după el. Pe Rex îl am în grijă de când avea patru luni şi imediat sunt cinci ani. E ca un copil”, ne-a mai spus plutonierul major Sălaghe.

O joacă serioasă

În atribuţiile celor doi câini ai Jandarmeriei Covasna, Rex şi Bob, intră de regulă patrularea pe timp de noapte în zonele mai rău famate ale oraşului Sfântu Gheorghe. Fiind integraţi într-un sistem militarizat, câinii au un program zilnic foarte bine stabilit, unde nimic nu e la voia întâmplării.

„Din momentul când îl iei în responsabilitate, trebuie să ai activităţi zilnice cu el. Să mergi prin toate mediile, de la garaje, maşini, prin oraş, la şcoli, grădiniţe. Câinele trebuie să înveţe să socializeze, să se înveţe cu maşini, cu obstacole şi aşa mai departe. Totuşi, pentru câine totul e ca o joacă. În momentul când execută corect o comandă, noi îi dăm câte o recompensă. De obicei, aceasta constă în hrană, dar şi un „bravo!” spus la momentul oportun face foarte mult. O recompensă pentru el mai e şi scărpinatul după ureche. Aşa l-am învăţat”, ne-a explicat Eugen Sălaghe.

Rex si plt major Eugen Salaghe (2)

„Au mâncare, au grijă şi atenţie, condiţii şi program zilnic. Nu e o viaţă grea pentru ei”, spune şi Costel Pîrjol, care a completat că printre regulile de îngrijire a câinilor de serviciu se mai găsesc şi verificarea zilnică a stării de sănătate, spălatul cu apă călduţă sau norma de hrană pe zi de 760 de grame de boabe.

O altă regulă de aur în ceea ce priveşte câinii de serviciu este aceea că fiecare conductor are în responsabilitate un singur câine, fără drept de a interveni în dresajul celorlalţi câini.

„Fiecare e cu câinele lui. Eu nu pot să lucrez cu câinele altui coleg pentru că nu am voie. Pot să îi dau drumul în curtea interioară, cât timp îi dau de mâncare, apă şi îi fac curat. Două comenzi am voie să îi dau: liber joacă şi cuşca. Atât. Unul singur e stăpân. De cunoscut ne cunoaşte pe toţi, dar ascultă comenzile unui singur conductor”, a explicat Eugen Sălaghe.

Arborele genealogic este foarte bine stabilit

Tot din discuţiile cu conductorii de la Jandarmeria Covasna am aflat că toţi câinii din sistemul MAI au foarte bine definit arborele genealogic, iar pe carnetele lor de identitate sunt trecuţi ambii părinţi, lucru foarte important de altfel, deoarece trebuie să se cunoască bine abilităţile şi capacităţile pe care un câine dintr-o anumită rasă le are. Spre exemplu, câinii din rasa lui Rex, ciobănesc german, sunt cei mai potriviţi pentru intervenţie-patrulare pentru că sunt rezistenţi la mers şi reacţionează repede, în vreme ce alţi câini sunt specializaţi pentru urmă, căutare, salvamont, tutun, droguri sau chiar pentru descoperirea de cadavre.

În plus, cu cât ştii mai multe despre un câine, cu atât poţi să îl îngrijeşti mai bine, spun conductorii. „Trebuie avut mare grijă de ei pentru că dacă îl ţii o perioadă mai lungă în padoc şi nu îl ţii în mişcare, ciobănescul german este predispus la displazie, adică deformarea oaselor din spate”, ne-a explicat plutonierul major Eugen Sălaghe.

Ieşirea la pensie

Când un câine de serviciu ajunge la vârsta de 9-10 ani, uneori chiar şi 12 dacă starea de sănătate îi permite până atunci, acesta trece în rezervă. Conductorul are posibilitatea să îl ia acasă pentru restul vieţii lui şi dacă acesta nu poate, atunci câinii de serviciu sunt scoşi la o licitaţie, de unde pot fi preluaţi de persoane care îşi doresc şi pot să aibă grijă de aceste animale.

„Câinii au o durată normată de serviciu, dar dacă aptitudinile îi rămân, atunci poate fi menţinut în continuare. Nu e neapărat să îl clasăm atunci când face vârsta”, ne-a explicat şi prim adjunctul inspectorului şef, colonelul Cristian-Dănuţ Dragomir.

Luna viitoare, Rex şi Bob mai primesc doi colegi

Dar înainte să iasă la pensie, Rex şi Bob vor primi în curând frăţiori mai mici. Luna viitoare, în luna mai, familia IJJ Covasna se va mări cu încă doi căţei de rasă ciobănesc german pentru patrulare-intervenție.

„În mai merg două săptămâni pentru un curs de iniţiere, după care, când face câinele un an de zile de serviciu, se face un curs de patru luni. Atât stăm la Sibiu. La sfârşit se dă un examen, se dau note. Cel mai mult contează ataşamentul câinelui faţă de conductor, dar şi felul cum execută comenzile”, ne-a dezvăluit Costel Pîrjol.

Cei care au avut ocazia să îl vadă, au putut observa că ochii negri şi pătrunzători ai lui Rex transmit nu numai energie, dar şi o foarte multă fericire. Eroii din umbră, cum pot fi caracterizaţi aceşti câini de serviciu, ne oferă la urma urmei o lecţie de viaţă care poate fi oricând aplicată şi de noi, oamenii: o viaţă trăită în demnitate, cu bucurii simple şi cu un scop precis este pur şi simplu minunată!

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.