Elevii Colegiului „Mihai Viteazul” vor continua cursurile în containere; lucrările la internat, blocate
Elevii Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe vor continua să înveţe şi în următorul an şcolar în containerele modulare amplasate în curtea unităţii, în condiţiile în care lucrările de reabilitare a colegiului nu au fost încă finalizate, a declarat primarul Antal Árpád.
Potrivit acestuia, reabilitarea internatului şi a sălii de festivităţi este în continuare blocată de litigiul dintre Primărie şi constructor, iar soluţionarea situaţiei depinde de procesul aflat pe rolul instanţei, unde este aşteptată expertiza tehnică dispusă de către judecători.
„Acolo unde mingea este la instanţă, vă daţi seama că nu am absolut niciun orizont de timp (...) Influenţa noastră este zero, adică eu nu pot să influenţez niciun expert dat de instanţă, nici judecătorul nu pot să-l influenţez când se ia decizia”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Antal Árpád.
Acesta s-a arătat nemulţumit, printre altele, de tergiversarea procesului, precum şi de faptul că municipalitatea nu a primit acordul instanţei pentru înlocuirea constructorului aflat în litigiu.
„Cred că arată o problemă sistemică a acestei ţări faptul că un asemenea proces durează atât de mult şi, mai ales, şi asta mi se pare revoltător, faptul că tot instanţa nu ne-a lăsat să dăm afară constructorul de pe şantier. Că dacă ne lăsa să dăm afară constructorul, finalizam demult lucrările cu firma primăriei şi închideam subiectul. Putea să meargă procesul mai departe şi peste 7.325 de ani, când se închidea, ar fi spus instanţa că firma trebuie să dea primăriei X bani sau primăria trebuie să dea firmei Y bani şi nu afectam activitatea instituţiei de învăţământ”, a adăugat Antal Árpád.
În ceea ce priveşte Corpul A al colegiului, aflat, de asemenea, în reabilitare, reprezentanţii Primăriei au precizat că săptămâna viitoare va fi semnat contractul cu o firmă locală care va continua lucrările, iar potrivit estimărilor constructorului, acestea ar putea fi finalizate până la sfârşitul acestui an.
Reabilitarea internatului şi a sălii de festivităţi a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, cel mai mare liceu teoretic cu predare în limba română din municipiul Sfântu Gheorghe, a început în anul 2020 şi avea un termen iniţial de finalizare de şase luni, care nu a fost respectat.
Întârzierile, apărute pe fondul disputelor dintre municipalitate şi executantul lucrărilor, au generat nemulţumiri în rândul elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, culminând anul trecut cu un protest organizat în faţa Primăriei Sfântu Gheorghe. Printre principalele nemulţumiri s-a numărat faptul că în toată această perioadă cursurile au fost ţinute în mai multe unităţi şcolare din oraş.
Pentru a elimina acest neajuns şi a reuni toţi elevii în incinta colegiului, Primăria Sfântu Gheorghe a închiriat mai multe containere modulare pe care le-a amplasat pe terenul de sport al unităţii de învăţământ.
Foto arhivă (Kristó-Gothárd Hunor)