EDUCATIE 29 octombrie 2018

Educație rutieră, educație pentru viață!

de Covasna Media | 997 vizualizări

Zeci de preșcolari au participat la activități preventive

Întrucât consideră că este mai bine să previi o problemă decât să o combați atunci când ea apare, polițiștii covăsneni acordă o importanță deosebită activităților cu caracter preventiv. Astfel, pentru ca generația tânără să crească într-un mediu bazat pe formarea unei conduite preventive, prin cunoașterea și respectarea normelor legale și de conduită socială, polițiștii covăsneni desfășoară, în școli, o gamă diversă de activități preventive, adaptate de fiecare dată astfel încât informațiile să fie pe înțelesul tuturor.

Joi și vineri, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, au desfășurat activități preventive pe tema siguranței rutiere, la care au participat peste 200 de preșcolari de la unități de învățământ din aproape tot județul.

Joaca este modul preferat în care cei mici își însușesc noi cunoștințe. Astfel, pentru ca micuții să înțeleagă cât mai bine și să aplice în mod corect regulile de circulație, organizatorii activităților au amenajat trasee de îndemânare, pentru exersarea mersului pe bicicletă și dobândirea abilităților de a ocoli obstacole în deplasarea pe două roți, dar și un orășel în miniatură, pentru exersarea regulilor de circulație pentru pietoni.

Oamenii legii vor continua suita de acțiuni de acest gen și, pe lângă tema siguranței rutiere, vor fi abordate și subiecte precum delincvența juvenilă, prevenirea faptelor cu violență, siguranța în mediul virtual și altele.

Compartimentul Relații Publice IPJ Covasna

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.