Nu pot să nu îi laud pe organizatorii din acest an ai Zilelor Sfântu Gheorghe. Peisajul s-a schimbat mult chiar faţă de anul trecut, nu mai vorbesc de vremurile de altădată. Parcul central este o bucurie pentru părinţi, copii şi bunici (am verificat senzaţia asta pe propria-mi piele şi... răbdare), iar Piaţa pietonală recent amenajată a fost protejată de invazia buticarilor, ceea ce i-a salvat sensul şi personalitatea. Buticurile n-au lipsit, totuşi, străzile adiacente Centrului au fost împânzite de tot ce vrei şi ce nu vrei. Un „iarmaroc” cu pretenţii, prin care s-au plimbat şi şi-au cheltuit banii zeci de mii de oameni din judeţ, din ţară şi din străinătate. Un bun prilej de a-ţi face reclamă.

„Partitura” intelectualo-artistică a avut şi ea note de glorie. Pe Carla’s Dreams nu-i vezi în fiecare zi („vezi” e un fel de-a spune, dar până la urmă ajungi să iubeşti şi nişte măşti... dacă-ţi place cum cântă) şi nici nu auzi în fiecare zi că basistul Carla’s este un secui de-al nostru din Sfântu Gheorghe. Frumos şi simţit mesajul lui, a impresionat plăcut publicul şi a desenat o tuşă umană pe masca artistică oarecum ciudată a formaţiei. Bravo lor şi felicitări celor care i-au adus, pentru că degeaba totuşi n-au venit.

Felicitări şi sportivilor care s-au prezentat publicului la „parada” de vineri seara, mai ales baschetbalistelor, care au cucerit din nou titlul naţional, dar şi fotbaliştilor de la Sepsi, care luptă pentru un loc sub soarele Ligii I (nu prea ştim cine-i va susţine în afară de Diószegi, unde vor juca şi când se vor hotărî autorităţile locale să facă şi-un stadion de fotbal ca lumea, dacă tot avem pretenţii de primă Ligă). Am văzut şi-o trupă de motociclişti cu nişte motoare de-ţi luau ochii şi urechile, ceea ce ne mai scoate puţintel din provincialismul asurzitor de fiecare zi. Cred că au mai fost şi alte „trupe”, dar n-am suficientă pregătire sportivă ca să le fi recunoscut.

De fapt, asta e şi ideea Zilelor: să facem altceva, să vedem altceva, să mâncăm altceva, să ne bucurăm altfel decât o facem în mod obişnuit. În această primăvară, scopul acesta a fost atins, motiv pentru care i-am şi felicitat pe organizatori. S-au mâncat tone de mici, de fripturi, de sarmale, de ciolane, mă şi gândesc că după două sărbători-spectacol (am înghesuit aici şi Unu Mai muncitoresc rătăcit în ceaţa tranziţiei) va fi nevoie de un post consistent, măcar până la Înălţare.

Nu pot să închei fără să remarc focul de artificii, mai spectaculos ca niciodată. „De vină” e firma producătoare a momentului de duminică noaptea, care a luminat cerul urbei cu jocuri de imagini şi culori, spre deliciul asistenţei din Piaţă şi de-acasă (s-au văzut din toate blocurile oraşului, păreau chiar foarte apropiate, datorită probabil înălţimii şi mărimii lor impresionante).

Sfântu Gheorghe a demonstrat că poate fi un oraş civilizat, primitor şi nonconformist măcar pentru trei zile. Mă întreb cu ce vor gândi edilii să înlocuiască „dealul” cu plopi şi balaur din faţa Prefecturii?! Asta ca să nu uităm, totuşi, că Zilele Sfântu Gheorghe au şi-un sfârşit...

(Dumitru Manolăchescu)