Îmi propusesem să nu-i mai bag în seamă pe Tăriceanu şi Ponta, pentru că niciunul nu merită atenţia noastră şi a voastră. Dar nu mă lasă „preţioşii” ăştia să tac, aşa că, dacă tot se dau în spectacol, să le mai acordăm câteva minute.

Victor Ponta şi CP Tăriceanu sunt doi politicieni veseli şi iresponsabili. Ponta e de-a dreptul fabulos: se leagă de preşedintele Iohannis pe o temă asupra căreia ar trebui să tacă profund dacă ar avea bun simţ. „Chinezul” Ponta (şi-a sărbătorit cu soţia nu ştiu ce aniversare în China, la Marele Zid...) e deranjat că prietenii lui chinezi i-au tradus preşedintelui României una din cele două cărţi pe care acesta le-a scris, aia cu titlul „Pas cu pas”. Chinezii sunt politicoşi, pentru ei preşedintele ales e preşedinte ales, cu alegerile nu se glumeşte, n-ai voie să-ţi baţi joc de un preşedinte ales de popor. Noi suntem mai zburdalnici, ne permitem, chiar ne place să lucrăm cu materialul clientului... Doar că din când în când se-arată câte-un Ponta care atacă aiurea, ca să nu tacă şi din pură invidie: cartea lui Iohannis n-ar fi meritat tradusă prin efortul făcut de Institutul Cultural Român, care s-a ocupat probabil de lobby-ul necesar. Poate merită, poate nu, dar de unde ştie Ponta care-i treaba cu cartea lui Iohannis? O fi citit-o?! Şi dacă da, şi-o fi dat seama că nu-i plagiată?! Cu siguranţă a observat amănuntul ăsta şi s-a ofticat, fostul premier nu ştia să scrie nici ordonanţe de urgenţă fără să copie. Păi n-are şi el o „operă”? Are, sigur că are, lucrarea lui de doctorat a făcut mai multe valuri în presa internaţională de scandal decât „Pas cu pas”-ul preşedintelui. N-au tradus-o, e drept, nici bulgarii, nici ungurii, nici chinezii, ăştia l-au preferat pe Iohannis, un scriitor fără talent, dar măcar preşedintele n-a copiat, el şi-a povestit propria viaţă. Greu de suportat, Victore, nu-i aşa?! Cum să ajungă cartea lui Iohannis la chinezi înaintea plagiatului tău atât de original?!

Tăriceanu dă şi el cu bâta-n baltă în plină vacanţă parlamentară. Un demnitar de rangul lui nu poate sta la coadă la nişte permise nenorocite, la care se chinuie să ajungă sute de oameni înşiraţi în soarele verii. Aşa c-a intrat prin spate, în buna tradiţie comunistă, de care nu poate scăpa nici măcar un om obişnuit să-şi schimbe hainele din zece în zece minute. L-au observat, însă, nişte amărâţi de ziarişti care-i vânează întreaga existenţă publică şi-a ajuns în gura lumii. Mai rău, lucru rarissim în democraţia românească, o avocată i-a făcut plângere penală. Adică va cam fi, sau poate nu va fi, anchetat de DNA.

Omul nu ştie să tacă şi să-nghită, eventual să recunoască o greşeală, şi se luptă cu publicul, presa şi reclamanţii. Scuza lui e de toată jena şi demonstrează cât de mic e, de fapt, CP Tăriceanu: un demnitar cu funcţie importantă în statul român n-are vreme să stea la coadă, nu-şi permite aşa ceva pentru că lucrează pentru binele comunităţii, pentru fericirea celor care l-au ales. O tâmpenie, desigur, nu poporul l-a ales şef al Senatului pe Tăriceanu, ci prietenii din Parlament. Iar Tăriceanu n-a făcut, nu face şi nu va face niciodată nimic pentru comunitate, pentru simplul motiv că nu poate, nu vrea şi nu ştie să se ocupe decât de propria chiverniseală. Un om care se consideră „important” doar pentru că este, întâmplător, şef la Parlament nu va şti niciodată cum şi ce să facă pentru cei care l-au trimis în Parlament. Dar va şti întotdeauna cum să-i răsplătească pe cei care l-au ales şef al Senatului, lucru demonstrat aproape cotidian prin poziţia de ghiocel în faţa prietenilor politici din PSD.

Sper ca ancheta în cazul Tăriceanu să continue şi să se adâncească, iar şeful Senatului să înţeleagă că amicul lui, generalul Oprea, fost vicepremier şi şef de partid, a picat tot dintr-o prostie. Dar a picat şi nu s-a mai ridicat. Ceea ce îi dorim cu toată sinceritatea şi d-lui Tăriceanu.