Politicienii nu mai au răbdare pentru că nici timpul nu mai are răbdare cu ei. Sunt conştienţi că mare parte dintre ei nu vor mai prinde un alt mandat de parlamentar, de pildă, sau alt mandat de primar, preşedinte de CJ, sau orice altă funcţie publică în care ajungi folosind sistemul PCR – Partid, Cunoştinţe, Relaţii. Aşa încât se dau în stambă fără nicio ruşine, încercând să se pună bine cu electoratul, dar şi cu propriile lor interese financiare, pe ultima sută de metri.

Ideea e simplă: la Palatul Cotroceni domneşte un preşedinte care nu se exprimă decât dacă e obligat de situaţie, n-are cum să fie simpatic sau iubit de popor, ca să-ţi atragi poporul e nevoie ori de multe fapte bune, ori de multe vorbe. Multe fapte bune preşedintele Iohannis n-a avut nici timp, nici mijloace şi poate nici o dorinţă arzătoare să facă. De vorbele lui, ce să zic, sunt atât de puţine şi, de cele mai multe ori, irelevante încât te poţi lipsi. La Palatul Victoria guvernează o echipă de tehnicieni independenţi pe care nu şi-o asumă, mai nou, decât acelaşi preşedinte Iohannis. Partidele politice, indiferent de culoare şi ideologie, au altă treabă, ele nu-şi asumă decât succesele cabinetului Cioloş, adică doar ceea ce convine electoratului, restul nu; e un guvern de tehnocraţi, miniştrii fac ce-i taie capul, ce vrea premierul sau, la rigoare, ce le sugerează preşedintele ţării.

Analizând situaţia dată şi posibilităţile de maximizare a scorurilor electorale din acest an, marile noastre partide au hotărât să joace la două capete: se fac că susţin măsurile anticorupţie şi tot ce înseamnă stabilitate economică, dar pe de altă parte adoptă în Parlament proiecte fabuloase, bune doar pentru naivi: salarii uriaşe la bugetari, indemnizaţii mărite pentru mame şi copii, măriri de pensii şi ajutoare sociale, pensii speciale pentru aleşi... Stai şi te-ntrebi, ca orice om normal: de unde, frate, atâţia bani?! O fi găsit Cioloş vreo comoară? Nu, Cioloş n-a găsit nicio sursă inepuizabilă de satisfăcut electoratul partidelor, a spus-o clar şi răspicat şi nu doar o dată: atunci când cineva cere o mărire de leafă, pensie sau orice altceva care angajează sume mari din bugetul statului, să spună şi sursa finanţării, adică de unde pot veni banii în plus pentru operaţiunea respectivă.

Mi se pare de bun simţ ce le cere Cioloş, înţeleg că asta e chiar o prevedere din Constituţie: să fie indicată sursa de finanţare. Asta mai opreşte, oarecum, avântul populist al reprezentanţilor partidelor, dar imaginaţia aleşilor este aproape nelimitată. O doamnă deputat care se bate pentru creşterea indemnizaţiei mamelor – să fim înţeleşi, şi eu susţin acest proiect, doar că-mi dau seama cât de greu e să fie pus în practică... – a găsit sursa de finanţare: să ia Cioloş de la bogaţi şi să dea la săraci. Mai exact, să aducă la bugetul de stat banii pe care Justiţia îi ia prin sentinţe judecătoreşti de la hoţii condamnaţi. Da, este una din soluţii, se lucrează la proiectul ăsta, dar nevoile sunt mult, mult mai mari decât câteva sute de milioane care se (mai) pot confisca de la corupţi – cei mai mulţi şi-au înstrăinat averile, iar legea confiscării extinse încă nu poate fi aplicată, mai sunt încă paşi de făcut şi tare mi-e teamă că nici nu va funcţiona în curând din motive imputabile chiar parlamentarilor. E vorba nu de zeci sau sute de milioane pentru a creşte puţin nivelul de trai al oamenilor, ci de miliarde de euro. Pe care statul român nu-i are şi habar n-am dacă o să-i aibă vreodată în ritmul în care înţelegem noi să îmbinăm politicul cu economicul, interesul de partid cu realitatea şi câştigul onest cu şantajul şi hoţia.

Dar, la urma-urmei, de la un guvern kamikaze poţi cere oricât şi orice, oricum el va culege ponoasele unei guvernări neasumate politic. Pentru că asta-i marea păcăleală pe care ne-o trag politicienii noştri patrioţi: noi am încercat, oameni buni, dar aţi văzut că n-au vrut tehnocraţii şi Iohannis... În realitate, PSD şi aliaţii lui din Parlament puteau scăpa oricând de Guvernul Cioloş printr-o moţiune de cenzură, dar de ce s-o facă, de ce să rişte?! Lasă-i pe proşti să muncească, vom avea noi grijă să-şi rupă gâtul la momentul oportun. Adică la alegerile generale din toamnă, când oamenilor li se va spune că dacă ar fi fost Ponta şi PSD-ul la guvernare, nu Cioloş şi Iohannis, românii ar fi trăit mult mai bine. De fapt, nu asta ni se spune din patru în patru ani din 1990 încoace?! Dacă excludem numele proprii, situaţia a fost mereu la fel, ceea ce demonstrează că politicienii noştri sunt nişte cameleoni perfecţi în numele poporului...