Guvernarea PSD-ALDE ne duce, aproape pe nesimţite, într-o fundătură. Adică într-o zonă în care şalvarii turceşti vor lua locul pantalonilor nemţeşti. O autocraţie ortodoxă „luminată” de clopotul de 25 de tone şi 500.000 de euroi din marea turlă a Catedralei Mântuirii Neamului. Vom fi, însă, nişte ortodocşi cu obiceiuri musulmane: glasul atotputernicului Dragnea va lua locul muezinului din minaret, învăluindu-ne parşiv într-o ceaţă groasă şi dulce ca mierea. Când ne vom trezi, dacă ne vom trezi vreodată, vom constata că Uniunea Europeană a fost un vis frumos. Este fost, nu este mai – cum ar zice vecinul meu Mişi bacsi.

Tot ce fac liderii PSD-ALDE poate fi bănuit de plagiat; până de curând ei copiau fidel programul naţionalist de guvernare al premierului ungar Viktor Orbán, acum mai au un mentor: preşedintele Donald Trump. „America first” devine „Romania first”, ceea ce în principiu nici n-ar fi rău, doar că Dragnea-Tăriceanu n-au democraţia în sânge, iar poporul român abia s-a trezit din somnul comunist de 50 de ani. Vreau să spun că americanul de rând nu-i cu nimic mai deştept decât românul de rând, dar America are o Constituţie de peste 200 de ani valabilă şi astăzi, iar americanii au conştiinţa apartenenţei la cea mai solidă democraţie a lumii. Cât despre unguri, ce să zic, ei ne-au luat-o înainte în multe privinţe, printre care şi cea a alianţelor politice „perverse”: vezi relaţiile Ungariei cu Rusia, Turcia şi tot ce aparţine lumii naţionalist-autocrate, cea care ridică garduri de sârmă sau zideşte graniţe solide pentru păstrarea identităţii naţionale şi salvarea creştinismului. Ne-am întors, aşadar, într-o epocă pe care o credeam revolută.

Îi plagiem fără talent pe unguri; Liviu Dragnea se răţoieşte (în lipsă, cum altfel...) la prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care ne-a vizitat ţara şi ne-a făcut atenţi să n-o luăm din nou pe arătură, că-i de rău. Atuurile lui Dragnea? Nimic consistent, dacă excludem nişte contracte de achiziţii cu olandezii, nemţii şi americanii, cu care probabil crede că-şi poate şantaja aliaţii. Oricât aş fi eu de sceptic când e vorba de Dragnea şi Tăriceanu, nu-mi pot imagina că partidele lor vor înghiţi o ameninţare reală cu „demisia” României din UE, după modelul Marii Britanii. Până şi ei îşi dau seama că Romexitul ar însemna nu doar sfârşitul României, ci şi sfârşitul lor – fără UE, România ar fi şi-acum o colonie a mamei Rusii.

Şi-atunci, de ce-o face? De ce-şi umflă bojocii şi cântă fals pe sub mustaţa albită feciorelnic? N-am decât un răspuns: nu prea mai are alte soluţii. În lipsă de altceva, naţionalismul antieuropean devine o soluţie. Dublarea sau triplarea lefurilor rămâne o iluzie câtă vreme „sacul bugetar” rămâne mai mult gol, impozitarea gospodăriilor e o gogomănie rostogolită de nişte miniştri rupţi de realitatea din România, iar promisiunile electorale au şi ele un termen de valabilitate, după care... începe dansul protestelor. Oricum, încrederea în acest Guvern şi în liderii lui, ştiuţi sau neştiuţi, e pe nicăieri. Oamenii încă mai speră să aibă parte de măriri de lefuri şi scutiri de impozite, dar vor înţelege destul de rapid că preţul bunăstării lor este foarte, foarte scump şi este plătit tot de ei.

Cartea de căpătâi, „Biblia” d-nei ministru Vasilescu şi a d-lui Dragnea, nu este programul de guvernare al PSD – apropo, d-nă Olguţa, sună ca dracu’ să spui că Biblia ta e un program de guvernare şi-apoi să te duci să pupi icoane şi să te dai mare ortodoxă... Cartea lor de învăţătură încape în câteva fraze: „Ne-am săturat de monitorizare, cu ochii Europei mereu pe noi nu ne putem desfăşura, nu putem fura cât avem nevoie noi şi familiile noastre politice. Mai lăsaţi-ne în pace, că vă părăsim şi ne alăturăm turcilor, ungurilor şi altor prieteni ai lui Putin!”. Independenţa faţă de UE este unul din scopurile guvernării Dragnea-Tăriceanu. Celălalt, la fel de important, este distrugerea procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, subordonarea Justiţiei şi îmblânzirea luptei anticorupţie. Că prea şi-au luat-o-n cap! Iar aici îl au ca aliat pe fostul preşedinte Băsescu, ăla care jura deunăzi că singurul lui scop în viaţă e să facă opoziţie PSD, să lupte cu corupţii, indiferent de partid. Dar despre „cazul” Băsescu vom mai vorbi.

(Dumitru Manolăchescu)