ACTUALITATE 6 februarie 2017

EDITORIAL. România este una singură, nu încercaţi s-o împărţiţi!

de Observatorul de Covasna | 1665 vizualizări

Sunt două Românii? Aşa s-ar părea dacă priveşti, de pildă, cele două demonstraţii pro şi contra Guvernului Grindeanu, pro şi contra PSD. Tot două Românii ţi se pare că-ţi bântuie somnul şi când te uiţi la rezultatul votului din decembrie anul trecut: una mare, înţesată de milioane de oameni hotărâţi, care şi-au dorit o bună guvernare PSD, alta rarefiată de certuri şi animozităţi, reprezentată foarte slab la vot, care abia acum pare să ştie ceva mai mult despre cine e şi ce vrea.

Dar România este una singură. Pentru cei mai mulţi este ţara în care te-ai născut, ai crescut şi în care vrei să trăieşti şi să mori. Este o ţară tristă, întunecată, obosită, plină de spinări încovoiate de munca în zadar, gârbovite de minciunile şi manipulările politicienilor. Este ţara dominată de un salariu minim pe economie de toată jena, în care plăteşti impozite şi îţi creşti copiii şi nepoţii. Pe care nu vrei să-i pierzi pentru că s-au săturat de penibilii de la Guvernare şi şi-au luat deja bilete de avion către Lume.

De aproape trei decenii, clasa politică încearcă să ne dezbine, să ne împartă în „buni” şi „răi”. A început Ion Iliescu, au continuat ceilalţi şi am ajuns, iată, la preşedintele PSD Liviu Dragnea, care a spus-o răspicat: în societatea noastră e o luptă între forţele binelui şi forţele răului. Să vă traduc din limba română nesigură a politicianului Dragnea în limba română corectă a poporului iubitor de adevăr şi dreptate: PSD-ALDE şi votanţii lor înseamnă forţele binelui, celelalte partide şi votanţii lor înseamnă forţele răului, „oculţii” care destabilizează şi vând ţara lui Soros, americanilor, multinaţionalelor, corporaţiilor. Vă place împărţirea asta în „buni” şi „răi” pe care un şef de mare partid, un „baron” care se crede jupânul României o face după cum îl taie interesul politic?! Mie nu-mi place, mă jigneşte şi mă revoltă.

România este una singură. În care unii, buni sau răi, votează PSD-ALDE, în care alţii, buni sau răi, votează PNL, USR, PMP şi orice alt partid doriţi, în care foarte mulţi, cei mai mulţi de fapt, nu se obosesc să meargă la vot pentru că n-au găsit partidul ideal. N-are nimeni nimic cu votanţii partidelor, dar putem acuza manipularea, minciunile şi promisiunile electorale niciodată onorate pe care partidele le fac pentru a obţine voturi.

Ce se întâmplă de-o săptămână încoace în „România lor”, care încet-încet devine „România noastră”, este o minune în care puţini mai credeau. Fărădelegile unei alianţe de guvernare masochiste şi penibile au trezit naţiunea. „Dragnea, ai reuşit! Ne-ai unit!” – este una din lozincile grăitoare ridicate deasupra capetelor unei mulţimi uriaşe de oameni revoltaţi. O mulţime inteligentă, cultă, deşteaptă. O mulţime care n-a ieşit la vot în decembrie, căci dac-ar fi ieşit, astăzi n-ar mai fi fost nevoie de proteste şi manifestaţii din nicio parte. Este cel mai important lucru care s-a petrecut: prea pretenţioşi, prea leneşi, prea neîncrezători ori prea deştepţi ca să meargă la vot, tinerii au reacţionat doar atunci când statul de drept a fost ameninţat de fărădelegile guvernanţilor. Fără reacţia presei, a preşedintelui Iohannis, a corpului magistraţilor şi a Străzii, astăzi puneam cruce Justiţiei şi statului de drept în România.

Înţeleg, însă, că bucuria unora înseamnă supărarea şi frustrarea altora. Nu ştiu câţi votanţi au rămas fideli alianţei PSD-ALDE, nu ştiu câţi „talibani” asemenea acelui şef-răgălie de Vaslui mai sunt, dar frustrarea lor e mare, chiar dacă explicabilă: la urma-urmei, principiile nu valorează nimic pe burta goală. Să-i lăsăm să guverneze cum vor, să facă ce-or vrea, să ne dea lefuri şi pensii mai mari, să ne taie toate impozitele şi taxele şi-apoi om mai vedea, poate îi vom întreba şi de principiile bunei guvernări, şi de Justiţie, şi de statul de drept pus între paranteze. Aici ne cam despărţim, aici intervine clivajul între tinerii din Piaţa Victoriei şi votanţii supăraţi şi frustraţi care şi-au strigat susţinerea pentru PSD şi Guvernul Grindeanu în faţa Palatului Cotroceni, găsindu-şi un vinovat de serviciu: Iohannis „trădătorul de ţară”.

Faptul că o parte dintre români votează şi-apoi susţin liderii unui partid nereformat şi mincinos nu presupune, însă, existenţa a două Românii aflate într-un permanent război. Dacă la guvernare n-ar fi fost PSD-ALDE, ci PNL-USR, să zicem, şi-ar fi făcut ce-au făcut Iordache, Grindeanu şi Dragnea, fiţi siguri că strada, societatea civilă, oamenii din Justiţie ar fi reacţionat la fel. Pentru că aici nu despre oameni şi partide e vorba, ci despre principii: ne-am săturat de hoţi, de mincinoşi, de manipulări. Ne-am săturat de legi pentru prietenii politici, pentru „famigliile” politice, pentru găştile partidelor. Ne-am săturat de legi votate de guvernanţi pe ascuns, noaptea, ca hoţii.

Acesta e mesajul. Şi sunt convins că la el ar avea suficiente motive să adere toţi alegătorii, indiferent de simpatiile lor politice. Există în acest moment peste tot în societate un acut sentiment de lipsă de încredere, poţi să-l pipăi, să-l simţi gâtuindu-ţi optimismul, să-l vezi şi să-l auzi. E peste tot. Din nefericire, liderii PSD şi ai Guvernului nu ne ajută deloc să scăpăm de acest sentiment. O fi chiar aşa de greu să recunoşti cinstit că ai greşit şi să încerci să guvernezi nu pentru tine şi ai tăi, ci pentru toată România?!

(Dumitru Manolăchescu)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lili, 7 februarie 2017
Hotii si mincinosii din politica romaneasca nu vor sa inteleaga si sa accepte mesajul clar al celor care protesteaza: AJUNGE, ne-am saturat de hotiile voastre! PSDul lui L. Dragnea a suparat "stupul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.