Nu-i destul de târziu, aşa că n-am aflat încă numele noului premier propus de PSD-ALDE. Se vorbeşte despre singurul care ar fi acceptat postul, dintr-o lungă listă: Mihai Tudose. O înfăţişare onorabilă altfel, greu de ghicit însă ce se ascunde sub freza de posesor de doctorat plagiat sub îndrumarea „maestrului” Gabriel Oprea. Tocmai aflu oficial că asta este propunerea PSD. Să vedem ce va zice preşedintele Iohannis de acest Mihai Tudose, care n-a fost votat în această funcţie de vreo 4 fruntaşi ai partidului. Bineînţeles, Dragnea-PSD îl şantajează cu „interesul naţional”, cu „stabilitatea politico-economică” etc. Aşa s-a întâmplat întotdeauna, nu rezistă şantajului decât cei foarte puternici. Nu ştiu ce va face Iohannis.

Nu s-o mai găsi chiar nimeni fără pată în politica românească? Mă întreba cineva mai ieri: „E clar că PSD nu e un partid frecventabil sau votabil. Dar pe cine să votez eu dacă mâine ar fi alegeri anticipate?!”. „Votează cu liberalii lui Orban, ăştia-s ceva mai curaţi. Sau cu USR-ul...”. „Cu partidul lui Orban nu mai pot să votez după ce-a făcut Ludovic-ministrul când cu accidentul ăla de maşină, cu copilul, a fost de tot râsul, de-atunci mi-a ieşit de la suflet. USR-ul nu mai ştiu ce e şi al cui e. Aşa că... n-ai cu cine, frate, suntem ai nimănui”...

Bun, asta-i doar o trecere spre capitolul „n-ai cu cine” de la Curtea Constituţională. Pentru că nu premierul e cap de afiş al politicii româneşti în zilele astea fierbinţi, aşa cum pare, ci CCR. Zilele trecute, Măria Sa Valer Dorneanu Întâiul a aterizat la Sfântu Gheorghe pentru o lansare de carte a unui fost curtean constituţional. Un prieten prezent la eveniment a fost impresionat de simplitatea şi corectitudinea limbajului preşedintelui CCR. I-am spus că nu pot să cred într-un pedeserist vopsit în judecător constituţional care-l apără cu toate forţele pe Liviu Dragnea. Pentru că asta mi se pare a fi acum „cenzorul şef” de la Curtea Constituţională: un luptător pe baricadele PSD. Spre această impresie te îndreaptă acţiunile şi hotărârile „general obligatorii”, „mai presus de orice altă judecată”, „irevocabile” ale acestei Curţi.

Un stat în stat Curtea asta Constituţională! Mai presus de ea, doar Dumnezeu, altfel mult prea ocupat ca să bage în seamă ce gândesc şi făptuiesc „credincioşii” săi constituţionali. O fi bine? Cu siguranţă, nu. În acelaşi timp, unde ajungem dacă tot aşezi, cărămidă peste cărămidă, straturi-straturi de oameni care au dreptul să formuleze ultima decizie?! Cineva trebuie să-şi asume rolul de arbitru general acceptat în societate.

Bun, CCR să fie arbitrul ăsta, doar că atunci când le cerem judecătorilor constituţionali să fie oneşti, cinstiţi, echidistanţi şi deştepţi, ar trebui, poate, să ne gândim cine i-a trimis la CCR, pe cine reprezintă ei... Sunt ei foşti membri ai societăţii civile, foşti profesionişti în materie, „sans peur et sans reproche”?! Nici pe departe, majoritatea provine din rândul unei clase politice vetuste şi condamnabile, sunt foşti membri de partid trecuţi în „rezervă” şi reactivaţi la comanda vreunui şef al acelui partid. Ăsta este Valer Dorneanu, n-are nicio altă recomandare decât aceea de apărător al politicilor pesediste în interiorul CCR. Şi nici măcar nu e singurul...

Ideea e că această Curte Constituţională este expresia fidelă a clasei noastre politice, a partidelor care ne cer votul şi al partidului aflat la Putere. Logica e simplă: noi i-am votat pe cei care i-au propus şi votat pe judecătorii CCR. Deci nu-i putem acuza doar pe împărţitorii dreptăţii, pe infailibilii judecători. Într-un sens ceva mai larg, noi i-am trimis acolo. Noi, alegătorii care abia aşteaptă să li se dea ceva, să li se promită ceva, să fie minţiţi cât mai frumos. Să nu cerem de la ei ce noi nu avem: corectitudine, onestitate, echidistanţă. Ca şi noi, şi ei sunt cumpărabili, manipulabili, negociabili. N-am creat încă o clasă politică responsabilă, care să fie interesată înainte de toate de binele ţării şi-abia apoi de binele personal.

Drept pentru care, vizita Măriei Sale Valer Dorneanu Întâiul Judecător al Ţării la Sf. Gheorghe n-a fost de natură să mă impresioneze. Am reţinut remarca unui prieten tânăr: „N-ai cu cine, frate, uită-te la ei, parcă a tunat şi i-a adunat...”.

(Dumitru Manolăchescu)