Sunt puţine lucruri de reţinut de la votul moţiunii de cenzură a PSD care a picat un guvern PSD. O hărmălaie prezidată de un şef de Senat căruia mă voi strădui să nu-i mai rostesc numele, întrucât nu merită atenţia mea şi, desigur, nici atenţia dvs. S-au bucurat unii, vreo 241 de parlamentari PSD, cei care au votat în favoarea moţiunii. Soarta premierului Grindeanu a stat la mâna a 8 voturi. Cam puţin, meştere Dragnea!

Chiar foarte puţin. De fapt, nu Grindeanu pierde şi nu Dragnea câştigă. Liviu Dragnea e ultimul care poate sparge paharul cu şampanie, el n-a câştigat nimic. De când a câştigat autoritar alegerile cu PSD, „jupânul de Teleorman” s-a făcut de râs de parcă nu i-ar mai fi rămas nici un gram de creier politic. A făcut numai prostii.

Ultima, şi cea mai importantă, i-a îndepărtat pe şefii de filiale PSD din Ardeal; a negociat un troc cu UDMR: eu vă dau Zi, Steag şi Limbă maternă extinsă în administraţie. Voi îmi daţi voturile. Aparent, simplu. Pe fond, o crimă, pentru că implicaţiile acestui gest politic major ar fi fost uriaşe pentru România. A fost nevoie de reacţia imediată a pesediştilor ardeleni, dar mai ales a întregii societăţi româneşti pentru ca nişte oportunişti fără ideal de ţară să înţeleagă un lucru: conştiinţa de neam nu e niciodată egală cu conştiinţa de partid.

Ce-am mai aflat de la spectacolul acestei moţiuni de cenzură? De pildă, faptul că PSD stă pe-o creangă foarte subţire. O creangă susţinută, practic, de-un vot „la vedere”, impus de şeful absolut Dragnea. Dacă nu s-ar fi votat cu bilele la vedere, fracţiunea Dragnea n-ar fi câştigat. Asta spune multe şi despre alte „bile”, unele pe care parlamentarii PSD nu şi le văd nici în oglinda din duş.

N-a câştigat nimeni din experienţa asta. UDMR şi-a imaginat vreme de-o seară că reuşeşte să ne bage pe gât nişte proiecte refuzate de societatea românească vreme de 16 ani. Nu i-a ieşit pasenţa, până şi pesediştii dispuşi la orice troc de dragul lui Dragnea şi-au dat seama că trocul cu maghiarii din poziţia de partid cu spatele la zid le semnează dispariţia de pe scena politică.

Preşedintele Iohannis pare să fie singurul câştigător al acestei crize politice, el urmează să fie sau să nu fie de acord cu un nou premier desemnat de Liviu Dragnea. Nu ştiu ce va face preşedintele, s-ar putea să-l înjurăm sau, cine ştie, s-ar putea să-l pupăm pe frunte în următoarele săptămâni. Nenorocirea e alta: din toată afacerea asta politică pierde România. Reuşim, din nou, să ne dăm singuri cu stângu-n dreptu’. Cel mai mare partid al ţării, unul care face singur mai mult decât toate toate voturile Opoziţiei, îşi arată adevărata faţă. Din nou. Cum să te bucuri când vezi ce pregătesc României jupânul Dragnea şi suita? Cum să te bucuri când vezi cum se pregătesc Iordache, Dragnea şi năimiţii lui să reducă la tăcere Justiţia cu sprijinul Curţii Constituţionale?! Trebuie să fii nebun să-ţi placă toate astea.

E clar că suntem la răscruce de drumuri: ori Dragnea-PSD, ori Iohannis. N-avem alte repere. Cu Dragnea-PSD vom redeveni un stat mafiot, la dispoziţia şefilor de clanuri politice care împart favoruri contra voturi; cu Iohannis vom mai sângera câţiva ani, dar vom înţelege, la final, că nu putem fura la nesfârşit, nu putem minţi şi manipula în neştire fără să plătim preţul. Nu-mi fac icoană din preşedintele Iohannis dar, asemenea multora dintre dvs., simt nevoia unui reper politic. La această oră, Klaus Iohannis e singurul reper politic pe care îmi pot permite să-l am. Un reper instabil şi el, dacă se poate spune aşa, dar singurul totuşi.

Am reţinut, la final, o zicere a proaspătului preşedinte liberal Ludovic Orban: „Am scăpat de-o gaşcă pesedistă, urmează să scăpăm şi de cealaltă”. Aşa e, Lajos, adevărul e însă că nu voi, liberalii, ne-aţi salvat de gaşca asta şi, dacă stau să judec îndelung, am senzaţia că nu ne veţi scăpa nici de cealaltă. De ani de zile vocea Opoziţiei, ca să nu zic doar de vocea liberalilor, e ca şi inexistentă. Puteţi să vă bucuraţi, partidele de guvernământ pierd masiv la „imagine”, dar nu puteţi să treceţi moţiunea asta la rubrica „victorii liberale”. „Haita” pesedistă se distruge singură, din interior, voi n-aveţi niciun merit.

(Dumitru Manolăchescu)