Se măresc lefurile bugetarilor. Unele se dublează, de parcă Olguţa Vasilescu ar fi descoperit, peste noapte, un Eldorado în propria poşetă. Aici e vorba de o fractură de logică la cei care ne conduc şi acuză mereu „greaua moştenire” de la Cioloş: ori miniştrii lui Cioloş şi-au bătut joc şi ne-au împovărat prin inactivitate ori lipsă de profesionalism – şi-atunci n-ai de unde să majorezi nimic, nicio leafă, nicio pensie, nicio indemnizaţie, dimpotrivă, te-apuci de tăiat de oriunde se poate –, ori treaba stă taman invers şi-atunci îţi permiţi să dublezi lefuri, să majorezi puncte de pensie, să arunci cu promisiuni în oricine-ţi iese în cale cu o cerere de mărire a veniturilor. Îi rog pe onorabili să se hotărască ce anume au moştenit: un dezastru, sau o stare de normalitate pe care, în înţelepciunea lor incomensurabilă, se străduiesc acum s-o dărâme.

Trebuie să fii prost să nu te bucuri că-ţi creşte leafa sau pensia. Nu ştiu unde mă încadrez, probabil sunt un prost circumspect, dacă nu cumva de-a dreptul cinic, pentru că nu-mi vine să strig de bucurie când văd ce se-ntâmplă. Parcă e prea dintr-odată, prea pe neaşteptate şi prea în dispreţul tuturor sfaturilor primite de la specialiştii în materie de bună guvernare economică. Pare un populism deşănţat, ce s-o mai lungim. Dar poate că nu e, şi-atunci mă înşel eu. Prefer varianta asta, cu riscul să fiu eu prostul circumspect, Toma necredinciosul şi cum mai doriţi.

Văd, însă, că nu sunt singurul. Preşedintele CJ Covasna, dl. Tamás Sándor, se bucură şi el doar pe treisferturi. Recunoaşte că în administraţia publică e nevoie de lefuri mai mari, se bucură că-i va creşte şi lui leafa (ridicol de mică, e drept), dar e prevăzător: se teme că va fi nevoie de disponibilizări pentru a se încadra în limitele de buget pe care le prevede legea. Altfel spus, e ca şi la privat: mărim leafa minimă, dar mai dăm pe unii afară, altfel falimentăm. Diferenţa e că o instituţie bugetară nu poate falimenta, de-aia există statul. Şi totuşi, în mod normal nu te poţi întinde mai mult decât plapuma bugetară, fie ea şi mărită prin bunăvoinţa Guvernului. Norocul acestor instituţii e că au de unde, numărul bugetarilor încă este mult mai mare decât ar fi necesar. Doar că un Guvern populist nici asta nu va face, cum să crească şomajul într-o guvernare de stânga?!

Şi-ar mai fi ceva: cum vor acţiona aceste măriri de venituri asupra inflaţiei? Asta e întrebarea pe care o pun pensionarii; le creşte şi lor, foarte puţin, pensia, dar dacă va creşte inflaţia ei vor fi primele victime. Când ţi se dublează leafa, poţi rezista la o creştere de preţuri. Când la pensie mai câştigi câteva zeci de lei..., orice creştere de preţ ţi se pare enormă şi nedreaptă. Iar lucrul ăsta se va vedea şi mai bine în momentul în care golurile de la taxe, impozite şi măririle de lefuri vor trebui acoperite de undeva. De unde? Tot de la contribuabili, noi vom fi beneficiarii cunoscutului principiu de „bună guvernare”: iei cu o mână, dai cu două... Şi aici tot pensionarii sunt cei năpăstuiţi. Mă rog, cel mai rău o vor duce întreprinzătorii privaţi, care vor plăti toate populismele Puterii.

De-aia sunt eu circumspect şi nu cred în nemăsurata dărnicie a guvernanţilor. Cum nu crede nici Banca Naţională, care face leul tot mai mic, tot mai lipsit de valoare faţă de celelalte monede. Reacţie absolut normală, câtă vreme creşterea veniturilor nu se bazează pe performanţele economiei, ci pe deciziile nefundamentate ale autorităţilor.

Economia are legile ei, pe care dacă le ignori rişti să derapezi, să ieşi în decor. E cazul Greciei, din care bag sama că guvernanţii noştri n-au învăţat mai nimic. Sigur, sună ca dracu’ să ţi se dubleze leafa şi tu să te plângi. Să nu plângem, dar nici să nu credem că l-am apucat pe Dumnezeu de-un picior dacă suntem bugetari şi-uite că mărinimoşii şi inimoşii de la Guvern ne-au făcut oameni... Am mai spus-o: nu există Guvern pe lumea asta care să nu vrea să crească veniturile alegătorilor. Nu din motive umanitare, nu pentru că i-ar fi milă de oameni, compasiunea nu există în fişa postului unui prim-ministru, ci din pure raţiuni electorale. Şi totuşi, nu toate guvernele României au preafericit alegătorii cu creşteri de venituri atât de importante. A mai făcut-o Tăriceanu, pe vremea când era premier, şi ştim ce-a urmat. Faptul că el şi Dragnea sunt acum la butoane e un motiv suficient să fiu măcar circumspect, dacă nu cumva sceptic de-a dreptul.

(Dumitru Manolăchescu)