ACTUALITATE 21 februarie 2017

EDITORIAL. Gogoşi şi minciunele despre „greaua moştenire”

de Observatorul de Covasna | 1752 vizualizări

Premierul Grindeanu se ascunde în continuare sub fuste protectoare: greaua moştenire, lipsa de coerenţă şi ticăloşia guvernului Cioloş, neputinţa aceluiaşi guvern Cioloş de a accesa fonduri europene... Şi multe alte minciuni aiurea, oricând demontabile, pe care oamenii care ştiu să citească dincolo de sigla unui partid le-au văzut, le-au simţit, le-au ghicit deja.

Premierul nu recunoaşte că ar avea vreo problemă cu propriii lui miniştri, cu oamenii din ministere, cu ordinele de la PSD, pe care e din ce în ce mai greu să le execute fără să mintă şi fără să afecteze siguranţa bugetului abia cârpit. Singura hibă pe care şi-o asumă şi de care face caz mai tot timpul: „Nu ştim să comunicăm, nu le avem pe-astea cu transparenţa, cu transmiterea informaţiilor către marele public. De-aia nu suntem înţeleşi, sprijiniţi şi iubiţi de Stradă”. Cum s-ar zice, omor scuzabil, n-avem timp de vorbe, lăsaţi-ne să muncim!

Cât de simplu e, nu? Grindeanu, Iordache, Meleşcanu, Olguţa n-au nicio treabă, nicio vină, ei sunt nişte îngeraşi care au aterizat pe nepusă masă pe un teren pârjolit de „trădătorii de ţară” din „ticăloasa guvernare tehnocrată”, sprijinită de un preşedinte neamţ şi protestant, ducă-se pe pustii la el în Germania, să ne lase pe noi să trăim „româneşte”, aşa cum ne-au învăţat moşii şi strămoşii noştri, pe care i-au învăţat turcii, grecii, ruşii şi alte popoare ce înseamnă peşcheş, şpagă, mită...

Ar trebui ca foştii miniştri ai lui Cioloş să iasă şi să spună exact cum stau lucrurile, altfel oamenii vor rămâne cu impresia că Grindeanu şi Dragnea nu-s mincinoşi, ci victime inocente ale tehnocraţilor. A făcut-o şi o va mai face, probabil, fostul ministru al Sănătăţii, dl. Vlad Voiculescu, care demontează minciunile grosolane despre „afacerile” şi „incompetenţa” din mandatul său de şase luni.

Apar, iată, şi nişte necesare puneri la punct ale fostului ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, care răspunde altor minciuni ale premierului Grindeanu: „Am aflat de la Bruxelles că sunt fonduri europene pentru închisori, pe care guvernul Cioloş le-a refuzat”. Nimic mai fals, spune dl. Ghinea: „Nu doar că nu ne-am opus, ci a fost chiar ideea mea de a deschide negocieri informale cu Comisia pentru modificarea Programului Operaţional astfel încât să putem aloca fonduri europene pentru închisori... Dar avem un premier care află la Bruxelles o idee la care aparatul pe care îl conduce lucrează de câteva luni”.

Şi-ar mai fi o minciună grosolană, demontată de fostul premier Cioloş: acel slogan mincinos al cuplului Dragnea-Tăriceanu „zero fonduri europene la activul guvernului Cioloş”. Nici vorbă de zero fonduri europene, o recunosc şi analiştii economici: „Din execuţia bugetară aferentă anului 2016 privind sumele încasate de România din fonduri europene reiese că în ţară au intrat aproximativ 7 miliarde de euro”. Aceste sume includ beneficiari publici şi privaţi. Date finale despre beneficiarii publici nu există, momentan fiind disponibile doar execuţii preliminare, care nu sunt nici ele egale cu zero.

Cui folosesc minciunile produse pe bandă rulantă de guvernul Grindeanu şi liderii PSD? În niciun caz majorităţii românilor, care aşteaptă de la „regimul Dragnea” transparenţă, corectitudine şi, dacă se poate, competenţă profesională. Ce n-au înţeles niciodată Iliescu şi moştenitorii lui politici este că oamenii s-au săturat de minciuni, că acţiunile guvernamentale, eficienţa şi adevărul lor pot fi găsite extrem de uşor accesând diverse site-uri şi informându-te din surse independente. „Greaua moştenire” nu mai ţine la români, sau ţine doar la „captivii” unor televiziuni responsabile cu propaganda pesedistă. Văd că e preluată de preşedintele american, dar asta-i treaba lui şi a Americii, care îl contestă după ce abia l-a ales – parc-am fi fraţi noi şi americanii...

Sigur, Grindeanu continuă să-şi susţină inepţiile. Problema e că a minţit atât de mult în doar o lună de guvernare, încât n-am cum să-l mai cred. Harababura cu OUG 13-14 este doar un exemplu, nici măcar fostul premier Ponta nu înţelege nimic din ce-a făcut până acum cuplul Dragnea-Grindeanu în materie de bună şi cinstită guvernare.

(Dumitru Manolăchescu)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lili, 22 februarie 2017
PSD a ajuns in cea mai grotesca situtatie: sa fie criticat de Victor Ponta, care a declarat senin: "Nu cred ca Guvernul actual mai poate sa castige vreo batalie de convingere a oamenilor. Dar citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.