Premiile Pro Urbe nasc în continuare dispute, creează falii, produc certuri şi nemulţumiri interetnice. Românii se simt marginalizaţi de o hotărâre a Consiliului Local Sfântu Gheorghe care transformă Premiul Pro Urbe în Premiul Pro UDMR – o recunosc chiar reprezentanţii în Consiliul municipal din partea Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania. Normal, un asemenea premiu nu poate fi acordat unui român, oricât de bine „mobilat” în serviciul comunităţii ar fi el. Sau poate, dar cam o dată la 4-5 ani, adică respectând proporţia etnică români-maghiari: noi 25%, ei restul. Unu la patru; avantaj ei. C-aşa-i în Secuime.

Maghiarii nu-şi recunosc nicio vină, ei nu fac nicio nedreptate românilor, doar îi tratează cu acelaşi sictir cu care îi tratează la nivel naţional românii din PSD, PNL, USR sau PMP pe liderii UDMR. Ca să înţelegeţi şi mai bine trebuie să sesizaţi o nuanţă: aici nu e vorba de români şi maghiari, ci de români şi UDMR. Când se supără partidul ăsta, e de rău pentru toată România, tremură premierii şi se cutremură guvernele. La nivel local secuiesc e la fel: nu mişcă nimic fără acordul UDMR. Urmând pilda PSD, care şi-a subordonat o ţară întreagă, UDMR şi-a subordonat două judeţe, mereu aceleaşi. Care-i problema?!

În replică la „autismul” etnic al conducătorilor maghiari, românii şi-au creat propriile Premii pentru serviciile aduse de români comunităţii româneşti. Un fel de stat în stat, de urbe în urbe, de premiu în premiu: nu ne daţi voi, ne luăm singuri ce premii vrem. O reacţie normală, doar că numărul mare al premiilor comunităţii româneşti naşte nu dispute, ci inflaţie de personalităţi. Am avertizat cu ani în urmă că liderii informali ai acestei comunităţi vor apela, la un moment dat, la cartea de telefon, pentru că nu vor mai reuşi să depisteze altfel pleiada de onorabili premianţi. O frondă potrivită la vremea ei, desuetă acum. Născută, însă, simt nevoia să repet, ca reacţie la marginalizarea membrilor comunităţii româneşti de către liderii UDMR.

Primarul urbei noastre, Antal Árpád, se declară dispus să fie conciliant, să „reseteze relaţiile interetnice”. Să-l credem, să nu-l credem?! Cred că avem nevoie de nişte gesturi, de nişte dovezi „de virtute”, vorba lui Bogardo, care să ne picure încredere în furtunul etnic. Dl. Antal se plânge că n-are cu cine, că i se pun mereu frâne dinspre partea română. În traducere liberă: şi maghiarii, nu doar românii, au nevoie de gesturi care să le redea încrederea într-un proiect comun. Iar gesturile astea lipsesc, pentru că de multă vreme relaţiile interetnice au stat la discreţia umorilor şi năbădăilor unor lideri politici, comunităţile n-au fost, practic, implicate decât, eventual, la nivel de observatori. Adică mai deloc.

Încerc să spun, d-le primar, că nimic şi nimeni nu vă poate opri să resetaţi relaţiile maghiaro-române din Covasna. Aveţi o funcţie politică importantă în cel mai mare partid etnic maghiar din România, sunteţi şi primarul românilor, nu doar al maghiarilor din Covasna, cine şi cum vă poate frâna? O voce sau două din Consiliul pe care îl patronaţi? Să fim serioşi, frâna despre care vorbiţi vine tot de la UDMR, adică de la colegii dvs., cărora s-ar prea putea ca o eventuală resetare a relaţiilor interetnice să nu le servească interesele electorale şi să le închidă „agenda” cu deloc prietenoasa Ungarie a premierului Viktor Orbán.

(Dumitru Manolăchescu)