ACTUALITATE 6 iunie 2016

EDITORIAL. Dormiţi liniştiţi, UDMR veghează!

de Dumitru Manolăchescu | 1193 vizualizări

Absenteism feroce în toată ţara. Dar, la urma-urmei, ce-avem noi cu ţara? De ce trebuia să stea acasă românii din Sf. Gheorghe, de ce n-au ieşit la vot? Ar fi unele explicaţii. De pildă, oferta politică slabă. Cu excepţia liberalului Mădălin Guruianu, care chiar s-a zbătut să-şi impună pe piaţă o ofertă electorală serioasă, ceilalţi candidaţi de etnie română au fost inexistenţi din acest punct de vedere. Cireaşa pe colivă a pus-o candidatul PSD la Primăria Sf. Gheorghe, care s-a bătut (inclusiv în ziare şi pe reţelele de socializare, bătaie în toată regula, vorbe urâte, jigniri, tot tacâmul) nu cu primarul în funcţie, Antal Árpád, ci cu „duşmanul” liberal Guruianu, candidat şi el la funcţia de primar. Asta ca să vedeţi cum reuşesc românii să-şi dea cu stângu-n dreptul exact atunci când ar fi nevoie de alte abordări, de naţionalism luminat, de „românism adevărat”, cum zicea o doamnă.

Să vedem, aşadar, ce avem: Antal Árpád nu putea pierde, asta o ştiam cu toţii. În joc era locul doi, pe care şi-l doreau candidatul PSD şi candidatul PNL, respectiv Rodica Pârvan şi Mădălin Guruianu. Era important să ia cât mai multe voturi pentru a reuşi să argumenteze o altă candidatură: cea pentru funcţia de viceprimar. În lupta asta Mădălin Guruianu a reuşit să o devanseze pe Rodica Pârvan cu 250 şi ceva de voturi (calculaţi dvs., 1576 la 1323). Un rezultat bun, aş zice eu, pentru Guruianu. Cu toate astea, liberalul a fost dezamăgit de slaba prezenţă la vot a românilor şi a declarat că nu-şi mai doreşte să continue în politica locală. Asta înseamnă că va ceda locul de consilier următorului pe listă, o doamnă actriţă şi regizoare din oraş. În Consiliul municipal Sf. Gheorghe vor fi, aşadar, 21 de membri: 15 de la UDMR, 2 de la PPMT şi câte doi de la PNL şi PSD, chiar dacă liberalii au cu peste o sută de voturi mai mult decât pesediştii la votul pentru Consiliul local.

Cam ăsta e tabloul. Cu 4 consilieri români la municipiul Sf. Gheorghe şi 6 la Consiliul Judeţean Covasna (3 PSD şi 3 PNL), etnicii români nu pot emite pretenţii, dar asta nu-i o noutate, noi vrem mult şi facem puţin pentru a obţine ceea ce ne dorim. Ne place să fim deştepţi, criticăm şi judecăm tot ce mişcă dar ne-apucă o lehamite soră cu somnul când vine vorba să ne implicăm la modul serios, alegerile fiind un mod serios de a lua atitudine, de a participa la viaţa cetăţii.

Să revenim la alcătuirea echipei de la Primăria Sf. Gheorghe. Se vorbea despre un viceprimar român. Se visa, de fapt, o asemenea pleaşcă prin bunăvoinţa majorităţii UDMR. La ora asta e clar că această „bunăvoinţă” nu va exista, poate şi din cauza slabelor rezultate ale candidaţilor români. Voi repeta ce-am mai spus şi cu alt prilej: un viceprimar român n-ar fi schimbat nimic în politica majorităţii locale. Absolut nimic, pentru că n-ai cum să te impui cu doar patru consilieri români, care, pe deasupra, se înţeleg unii cu alţii precum câinele cu pisica! Sigur, ar fi sunat frumos, dar mă întreb care ar fi fost preţul pe care românii l-ar fi plătit pentru „luxul” de a avea un reprezentant în „executivul” local...

Nimic nou sub soare, nu? N-am fost niciodată mai breji, decepţia nu ar trebui să ne cuprindă nici acum. Nu văd, prin urmare, niciun motiv pentru care liberalul Mădălin Guruianu s-ar refugia într-o peşteră de ruşine sau de ciudă. Prestaţia lui în campanie a fost una absolut onorabilă, din păcate a fost tras în jos de indeciziile şi bâlbele propriului partid, care n-au fost de natură să-i scoată din amorţeală pe alegătorii români. Ăştia suntem şi probabil nu vom fi niciodată altfel. Am străbătut 120 de km. ca să vin să votez cu un etnic român la Sf. Gheorghe pentru că mi-ar fi fost ruşine de mine dacă n-o făceam. Alţii n-au avut sentimentul ăsta, au fost cuprinşi de silă, milă şi lehamite de toţi şi de toate. E dreptul lor, până una-alta nu ne obligă nimeni să votăm, dar cu sila asta nu faci nimic altceva decât să îngropi adânc spiritul comunitar atât de necesar unei minorităţi locale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Ardeleanu, 7 iunie 2016
Adevaratul motiv este ca in capul unora s-au fixat niste idei putine ce-i drept iar ei cred ca detin adevarul absolut permitandu-si sa atace si sa jignesca pe oricine care nu sunt la standardul lor de citeste integral
stelian, 7 iunie 2016
Ce bine ca avem si .."conseleri" romani, asa suntem mai linistiti, mai senini...!
Marius, 7 iunie 2016
Daca chiar vreti sa stiti adevaratul motiv, este ca domnul Madalin este un tradator de neam. Oricum daca ar fi ajuns vice, era bufonul UDMR-ului! Va rog sa ii aratati acest comentariu sa stie de ce nu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.