ACTUALITATE 25 martie 2015

EDITORIAL. De ziua cucului, senatorii s-au purtat ca nişte măgari

de Dumitru Manolăchescu | 681 vizualizări

Ţara în care trăim nu mai este o ţară normală. Ea a fost îngenuncheată, umilită, distrusă, decredibilizată de nişte semidocţi inculţi nenorociţi care îşi spun „politicieni” şi, ca un corolar, „parlamentari”. România şi cetăţenii ei normali sunt dispreţuiţi, ignoraţi şi ofensaţi în fiecare clipă de ceea ce se numeşte „clasă politică” – o adunătură de indivizi puşi pe căpătuială, furt şi minciună.

Nu ştiu, parcă nici nu-mi mai amintesc de toamna alegerilor prezidenţiale de anul trecut, nu mi-a mai rămas niciun strop de mândrie care să mă facă să pot privi în ochii unui copil care va moşteni această Românie distrusă în chiar fiinţa ei naţională de o clasă politică detestată. „Aţi distrus fibra naţională a poporului român” tuna, în decembrie ’89, glasul baritonal al unui procuror care i-a condamnat pe Ceauşeşti la moarte. N-am crezut că voi retrăi clipa când să-mi acuz nişte conaţionali bigoţi şi idioţi de distrugerea fibrei naţionale a poporului. Şi uite că sunt nevoit s-o fac, pentru că nu pot să mai suport bătaia asta de joc.

La Senatul României dreptatea s-a împărţit după dorinţa fiecăruia şi după bunul plac al unor ignoranţi: Dan Şova a fost salvat de uleiul de la Sfântul Mormânt cu care l-a miruit o senatoare pesedistă bigotă, una pe care-o cheamă Jipa. Fraţilor, dacă n-ar fi de plâns, aş râde în hohote, pentru că un asemenea dezmăţ politicianist ortodox n-am mai văzut. Şova n-a întrunit, în opinia preşedintelui Senatului, fostul manechin Călin Popescu Tăriceanu, numărul de voturi necesar pentru a fi trimis în faţa procurorilor. Constituţia, legea fundamentală adică, spune altfel, spune că s-a întrunit majoritatea voturilor celor prezenţi, ceea ce-ar fi suficient pentru ridicarea imunităţii, dar ce treabă au senatorii României cu Constituţia României? Nici una, vă spun eu, sunt paraleli. Cazul se va înainta Curţii Constituţionale, ne asigură PNL, şi vor hotărî ei. Oare?!

Celălalt fost ministru şi senator, Darius Vâlcov, a cerut să fie lăsat să se apere, i-a rugat pe colegi să voteze pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare. Ceea ce s-a şi întâmplat. Ăsta măcar a fost cât de cât demn. Ca să vedeţi cât de aiurea este totul în politica românească: Şova cere să fie lăsat să se apere în faţa Justiţiei „ca om liber”, adică cerşeşte mila colegilor, Vâlcov cere să nu fie protejat de colegii senatori pentru a se putea apăra în Justiţie! Am înnebunit, ne-am tâmpit cu toţii?!

Colac peste pupăză, pe exact aceeaşi schemă de vot ca la Şova, Elena Udrea a fost trimisă de Parlament direct în arestul Poliţiei. Altfel spus, cum e, fraţilor, legea în ţara asta? Mumă pentru unii, ciumă pentru alţii? Nu mă interesează acum vinovăţia unuia sau altuia, mă interesează respectarea Constituţiei şi legilor ţării. Şi doar asta ar trebui să-i intereseze şi pe senatorii care au încercat să interpreteze în favoarea lui Şova un text de regulament al Senatului care contrazice Constituţia României. Cât de ticălos trebuie să fii ca să nu respecţi o Constituţie pe care ai jurat când te-ai făcut senator?!

Am avut o „marţe neagră”, avem, iată, şi o „miercure neagră”. O zi nefastă pentru democraţia românească, în care mi-am amintit cât de multe speranţe mi-am pus în alegerea lui Iohannis ca preşedinte al ţării. Va face cumva, îmi spuneam, pentru a destructura organizaţia politică de tip mafiot numită PSD. N-a reuşit să facă nimic. Nici el, nici „marele” PNL. Suntem şi acum condamnaţi să-i vedem acţionând în numele poporului pe aceşti politicieni hoţi, şpăgari, bigoţi, mincinoşi şi inculţi. Nişte farisei care iau numele Domnului în deşert, defilând cu mirul şi crucea prin Senatul României pentru „buna vestire” a fostului ministru Dan Şova. Au hotărât să-l binevestească pe preţiosul prieten intim al premierului, dar l-au lăsat în ghearele Satanei pe Vâlcov.

În popor se spune că de Bunavestire se-aude primul cântec de cuc. Aşa o fi, dar eu n-am auzit ieri cucul, ci nişte răgete de măgari venind dinspre Senatul României. O fi trecut prin zonă vreo turmă de oi, garnisită cu câini flocoşi şi măgari nesimţitori?! Sau îşi sărbătoresc senatorii victoria împotriva Constituţiei...

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
stelian, 26 martie 2015
D-le Manolachescu, pai cum ati fi vrut sa comporte altfel, daca magari sunt? Si nu numai magari. La romani chestiunile astea nu sunt importante, conform vorbei consacrate deja: " sa nu dai romanului citeste integral
lili, 26 martie 2015
Senatoarea UNPR Florina Jipa intrebata de jurnalisti care trebuie sa fie, conform Constitutiei, majoritatea care decide in cazul de ieri al lui Dan Sova, respectiv cea prezenta la vot sau majoritatea citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.