Să vedem cum stăm şi dacă mai avem vreo şansă să ne facem bine în viitorul previzibil. Putem gândi realitatea în fel şi chip. Cel puţin trei milioane de români se trezesc şi se culcă închinându-se la „sfinţii” preşedinţi, premieri şi miniştri cu mulţi arginţi. Aceşti români sunt încredinţaţi că statul de drept înseamnă Dragnea, Tăriceanu, Grindeanu, Şerban Nicolae, Nicolicea şi alte întruchipări de acest gen ale cinstei şi onestităţii în politică. Ei recunosc că OUG 13 a fost o „eroare”, dar atât... N-a existat nicio intenţie ticăloasă la Iordache, la Grindeanu, la alţi miniştri care au falsificat, au ascuns şi-au schimbat documente oficiale doar pentru ca Ordonanţa să fie de folos cui trebuie, să-şi atingă scopul pentru care fusese gândită încă din momentul în care PSD ştia că va câştiga alegerile. Să le fie de bine, am renunţat de mult la ideea că aceşti oameni pot să vadă „elefanţii” din sufragerie. Ei se alimentează din surse otrăvite, care nu seacă niciodată. Otrava asta, picurată în urechi în fiecare clipă a vieţii lor, îi imunizează în faţa oricăror alte experienţe şi înţelegeri ale realităţii.

Din fericire, există şi altă categorie de români. Care nu cred chiar tot ce li se livrează şi care nu văd în aceşti stâlpi ai Puterii statul de drept cu care ne tot lăudăm pe la comisiile UE. Dimpotrivă, aceşti români cred că Guvernul şi Parlamentul nu reprezintă adevărata voinţă a poporului, pentru că s-au despărţit de popor în momentul în care au hotărât să lupte cu Justiţia, nu cu corupţia. Aici intervine, însă, o mare problemă: de la alegerile din 11 decembrie, care au consfinţit o strălucită victorie a PSD în faţa PNL-USR prin neprezentarea electoratului de dreapta la urne, n-au trecut nici două luni. Ce poţi cere, ce poţi face în această situaţie? Nimic altceva decât să înţelegi că data viitoare trebuie să vii la vot. Iar acum e nevoie să stai cu ochii pe ei.

Ce-ar mai fi de observat: cei mai vocali contestatari ai DNA şi ai procurorului general sunt un condamnat penal cu suspendare şi un cercetat penal pentru mărturie mincinoasă. Câtă încredere poţi avea în aceşti doi stâlpi ai Puterii?! Uite că se găsesc câteva milioane care să-i voteze oricum şi oricând li se cere. Care se închină în continuare la aceste „icoane” ale unui stat de drept pe care tot mai puţini îl înţeleg. Care cer demisia şefei DNA pentru că această doamnă are obrăznicia să se amestece în afacerile necurate ale unui Guvern prins cu Ordonanţa-n sac în toiul nopţii.

În ultimele zile, Dragnea-Tăriceanu-Grindeanu au trecut de la agonie la extaz. Au votat în Parlament abrogarea OUG 13 ca să fie pe placul Străzii şi, mai ales, al UE. S-au ofticat rău atunci, aşteptând ocazia să reducă din handicap. Şi ocazia s-a ivit, oferită de rezolvarea unei plângeri a şefului Senatului la CCR. Instituţia asta, pe care sper din tot sufletul să nu fiu obligat s-o numesc „odioasă”, a judecat plângerea lui Tăriceanu împotriva DNA şi a decis că procurorii s-au amestecat acolo unde nu le fierbe oala, adică în treburile altor două Puteri: executivă şi legislativă. Prilej nesperat pentru „războinicul” şef de Senat să ceară demisia procurorului şef al DNA. Tăriceanu, Dragnea, Băsescu... Trei oameni cercetaţi de procurorii DNA cer demisia şefei DNA. Într-o ţară normală, nu-i crede nimeni. Dar cât de normală mai e ţara noastră?! Încerc un răspuns nefiltrat: o demisie a Codruţei Kovesi sau a procurorului general ar scoate din nou oamenii în Stradă, producând pagube iremediabile ţării întregi.

Aşteptăm cu mare interes motivarea acestei decizii a Curţii Constituţionale. Dacă ea va spune că nimeni nu poate cerceta eventuale aspecte penale din activitatea Guvernului şi Parlamentului, ori că aceste două instituţii pot face orice le trece prin cap, fără teamă că vor putea fi vreodată traşi la răspundere, înseamnă că ne-am ars. Definitiv şi irevocabil.

Eu încă mai sper că motivarea CCR nu va îngropa atât de brutal orice intenţie de a continua lupta împotriva corupţiei în Românie. Eu încă mai sper că această onorată Curte, altfel alcătuită pe criterii pur politice, va reuşi să-şi regăsească echilibrul şi să-şi motiveze deciziile în folosul democraţiei, al statului de drept şi al poporului român. Altfel, repet, ne-am ars!

(Dumitru Manolăchescu)