Ecouri la vizita preşedintelui PSD. Liderul PDL Covasna îl felicită pe Victor Ponta
Dan Manolăchescu salută faptul că noua generaţie a politicii româneşti nu mai apleacă urechea la mesajele naţionaliste.
Vizita pe care preşedintele PSD, Victor Ponta, a efectuat-o sâmbătă în judeţul Covasna naşte încă ecouri în politica din judeţ. Preşedintele PDL Covasna, Dan Manolăchescu, s-a declarat plăcut surprins de faptul că Victor Ponta nu a venit în judeţ cu aceleaşi mesaje cu care ne-au obişnuit foştii lideri social-democraţi.
„Constat cu o plăcută surprindere că liderul PSD Victor Ponta s-a detaşat semnificativ de cutumele celorlalţi preşedinţi care au trecut de-a lungul timpului prin judeţul Covasna. În loc să mai pună gaz pe foc, să mai incite la segregare şi la scandal interetnic, cum de atâtea ori au făcut-o lideri marcanţi ai partidului ca Ion Iliescu, Adrian Năstase sau Mircea Geoană, iată că actualul preşedinte PSD vine în judeţ cu un mesaj de normalitate, de apropiere, de comunicare între comunităţi. Sunt convins că unor PSD-işti de prin zonă le-ar fi plăcut ca vizita să se termine în urale anti-maghiare, însă iată că noua generaţie a politicii româneşti nu mai apleacă urechea la mesaje naţionaliste deşucheate cu iz de anii ’90”, a declarat Dan Manolăchescu.
Președintele PSD Victor Ponta a declarat sâmbătă la Sfântu Gheorghe că în cazul în care va ajunge la guvernare, USL nu va avea o atitudine ostilă față de comunitatea maghiară sau față de UDMR. „Îi consider pe cetățenii de etnie maghiară cetățeni egali în drepturi cu toți ceilalți și trebuie tratați așa. Decizia politică pe care am luat-o, aceea de a fi deschiși dialogului cu UDMR, dar excludem o guvernare cu ei, nu se referă la comunitatea maghiară. (...) Îmi doresc foarte mult ca UDMR să intre în următorul Parlament. De ce îmi doresc acest lucru? Pentru că pentru o ţară democratică o minoritate importantă, cum este cea maghiară, fără o reprezentare parlamentară, ar fi un lucru rău. Ar însemna practic că toate tensiunile rămân pe plan local, ceea ce nu-i bine”, a declarat liderul PSD.