ACTUALITATE 3 aprilie 2012

Ecologizare în stil 3M

de Covasna Media | 324 vizualizări

Marţi s-a dat startul evenimentului 3M în cadrul căruia şcolile implicate, „Mikes Kelemen”, „Mihai Viteazul” respectiv „Székely Mikó”, au susţinut simultan acţiuni ale căror rol a fost să informeze elevii asupra diverselor activităţi ce se desfăşoară în fiecare dintre cele trei licee.

Corul din „Mikes Kelemen” a încântat elevii din „Mihai Viteazul” şi „Székely Mikó” printr-un concert susţinut la fiecare din cele două licee. De asemenea au avut loc prezentări din partea elevilor din Mikó selectaţi de Agenţia Spaţială Europeană pentru un proiect extrem de complex ce a tratat teme diverse, de la satelţi până la rachete. Nu în ultimul rând, elevele Simina Gheorghincă şi Andreea Cucu din Mihai Viteazul, membre de patru ani în Clubul de Dezbateri Academice din Sfântu Gheorghe, au susţinut un meci de debate demonstrativ pe o temă de mare actualitate, „Implementarea uniformelor în toate liceele din Sfântu Gheorghe”.

Sălile celor trei licee au fost pline, iar elevii au fost foarte încântaţi de începutul acestui proiect. „Un cor genial, un debate de calitate şi o sală de spectatori uimiţi” este ceea ce ne poate spune astăzi Sorin Dandu, unul dintre coordonatori, despre activitatea desfăşurată în liceul „Mihai Viteazul”. „Astăzi pentru mine a fost ziua în care am realizat că ceea ce îmi doresc se poate întâmpla. Evenimentul Symbol, din cadrul proiectului 3M, mi-a confirmat că o colaborare între elevii şcolilor este atât posibilă cât şi de succes”, declară foarte încântată Lakatos Henriette, una din membrii Consiliului Elevilor „Székely Mikó”, iar Kolumban Zenge afirmă că „Este minunat să priveşti cum proiectul tău începe să capete formă atât din impostaza de coordonator cât şi din faţa elevilor cărora le-am cântat alături de corul liceului meu”.

Aceasta a fost doar prima din cele trei zile în care se va desfăşura proiectul 3M şi sperăm că şi în cele ce urmează acesta să se bucure de acelaşi succes pe care l-a avut şi marţi. Astăzi comunitatea de tineri români şi maghiari va pleca cu un autobuz de la ora 9 din faţa Bibliotecii Judeţene „Bod Péter” la Centrul de Cultură Arcuş unde va avea loc acţiunea Verde pentru Cultură în cadrul evenimentului „Funny Green” din proiectul 3M.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.