ACTUALITATE 7 martie 2019

E oficial! UPU Sfântu Gheorghe va avea secție de urgențe pediatrice

de Iulia Drăghici - Taraș | 1396 vizualizări

S-a semnat contractul de 8 milioane de lei pentru modernizarea Unității de Primiri Urgențe

Contractul de finanțare pentru proiectul care prevede modernizarea, extinderea și reabilitarea Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe a fost semnat miercuri, 6 martie. Suma care urmează să fie investită în UPU Sfântu Gheorghe se ridică la 8 milioane de lei, fonduri europene.

Contractul a fost semnat miercuri chiar la UPU Sfântu Gheorghe, de către președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor și președintele Agenției pentru Dezvoltarea Regiunii (ADR) Centru, Simion Crețu.

Noutățile care vin odată cu modernizarea UPU sunt separarea urgențelor pediatrice într-o aripă distinctă, extinderea urgențelor pe o suprafață triplă față de cea prezentă, dar și demararea lucrărilor pentru construirea unui heliport.

Astăzi suntem în faza că ne și putem apuca de această lucrare, ca să putem realiza această investiție, deosebit de importantă pentru viața spitalului, din considerente foarte multe. Aș dori să subliniez în primul rând faptul că prin realizarea acestei investiții se va realiza un spațiu modern pentru pacienți și pentru personalul spitalului. Se va crea un spațiu modern și bine dotat, pentru că o parte din bani vor fi dirijați pentru aparatură. În urma realizării acestei clădiri se vor separa acele circuite importante în viața UPU, cum sunt imagistica, partea de paraclinic, respectiv o noutate în zonă va fi că în cadrul acestei secții va fi amenajată o zonă separată pentru urgențele pediatrice”, a declarat miercuri managerul spitalului, András-Nagy Róbert, prezent la acțiunea de semnare a contractelor de finanțare.

Acesta a punctat totodată că au început procedurile și pentru scoaterea la concurs a două noi posturi de medici pediatri în cadrul urgenței. În prezent, la UPU lucrează aproximativ 70 de persoane, medici, asistenți și alt personal.

În anul 2018 au fost peste 38.000 de prezentări la UPU Sfântu Gheorghe, iar pentru 2019 statistica arată deja o creștere, dat fiind faptul că în primele două luni ale anului, ianuarie și februarie, s-au înregistrat peste 6.500 de prezentări. „Urgența devine din ce în ce mai suprasolicitată și este nevoie imediată de intervenția în a crea aceste fluxuri cât mai coerente, cât mai rapide, cât mai moderne din punct de vedere al confortului de muncă, al medicilor, al personalului, cât și al pacienților”, a mai spus managerul.

Județul Covasna este printre primele din țară care a semnat oficial contractul pentru modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe, a punctat, în discursul său, directorul ADR Centru.

Până acum, județul Covasna are aproape 50 de contracte încheiate cu Agenția pentru Dezvoltarea Regiunii Centru, iar fondurile europene atrase aici se ridică la aproape 80 de milioane de euro. Investițiile semnificative s-au făcut la spital, dar și în infrastructură, unități școlare, apă și canalizare și nu numai.

(Foto: Kocsis B. János şi Observatorul de Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.