E din ce în ce mai sigur că la Întorsura Buzăului se vor construi două noi super-magazine
Firmele care și-au anunțat intențiile de a construi super-hiper-marketuri în orașul Întorsura Buzăului continuă demersurile.
„Cei de la Lidl au obținut avizul Consiliului Județean pe PUZ, iar acum merg la OCPI (n.red.: Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară) să schimbe categoria terenului. Cu siguranță demersurile se vor finaliza. Este proiect deja făcut. Au spus că, din momentul în care toate actele sunt în regulă, în cinci luni de zile e gata magazinul. Iar cei de la Penny au cerut certificat de urbanism pentru terenul din centru. Ei sunt interesați să facă magazin lângă Profi. Un timp nu au mai făcut nimic, dar acum văd că au reînceput”, ne-a spus primarul Raul Urdă.
Proiectul privind schimbarea PUZ-ului pentru terenul situat lângă spitalul din Întorsura Buzăului, unde ar urma să fie construit magazinul Lidl, s-a aflat în dezbatere publică în perioada 12-27 octombrie anul trecut, iar în 5 noiembrie aleșii locali au adoptat, nu în unanimitate, ci cu o abținere, în Consiliul Local proiectul de hotărâre privind aprobarea Avizului prealabil de oportunitate, referitor la reglementarea urbană și funcțională existentă în zona vizată.
Subiectul construirii acestor magazine în oraș a stârnit în trecut o dezbatere în spațiul public online din zona Întorsurii Buzăului, cu argumente pro și contra. Pe de o parte, sunt cei care spun că super-hipermarketurile vor aduce confort, locuri de muncă, dezvoltare economică, poate chiar scăderi de prețuri la magazinele din zonă. De cealaltă parte sunt cei care se tem că micii producători și antreprenori din zonă vor avea de suferit și că produsele locale vor păli în fața exporturilor.