DSP Covasna: Nu am fost pregătiţi pentru o astfel de epidemie, dar am reuşit să ţinem situaţia sub control
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Covasna a declarat marţi, la aproape un an de la confirmarea primului caz de COVID-19 în judeţ, că, deşi nu au fost pregătite pentru o epidemie de asemenea anvergură, autorităţile au reuşit, în plan local, să ţină situaţia sub control.
Directorul DSP Covasna, Agoston Laszlo, a menţionat că, la ora actuală, Covasna se numără printre judeţele cu cele mai puţine noi cazuri de COVID-19, incidenţa situându-se sub 1 la mia de locuitori.
„A fost un an greu, ne-am confruntat cu o situaţie nemaiîntâlnită, nu aveam experienţă pentru o astfel de situaţie şi nu eram pregătiţi pentru o epidemie de o asemenea anvergură. A fost o presiune foarte mare şi nu zic că nu au fost momente în care am spus „gata, nu mai pot“. (...) Evident, au fost şi probleme şi nemulţumiri legate de activitatea noastră sau ca întreg sistem de sănătate, dar cât am putut am făcut tot ce am putut ca să ţinem situaţia în frâu. (...) De câteva săptămâni suntem printre judeţele cu cele mai puţine cazuri de COVID-19 din toată ţara“, a declarat, pentru AGERPRES, Agoston Laszlo.
Întrebat dacă acest lucru poate fi explicat prin numărul mic de testări efectuate la nivelul judeţului, şeful DSP Covasna a răspuns că toate persoanele care au solicitat test COVID au beneficiat de acesta.
„Nu mergem la colţul străzii să îi chemăm la testare, dar toţi cei care au solicitat au avut parte, nu au dorit, nu avem ce face“, a mai spus Agoston Laszlo.
Potrivit datelor postate marţi pe site-ul Prefecturii Covasna, de la începutul pandemiei şi până în prezent în judeţ au fost diagnosticate cu COVID-19 un număr de 5.980 de persoane, dintre care 204 au decedat.
La ora actuală, incidenţa cumulată pe ultimele 14 zile a cazurilor de infectare cu noul coronavirus este de 0,83 la mia de locuitori la nivelul judeţului, în condiţiile în care s-au prelucrat 38.930 de teste la o populaţie totală de circa 200.000 de persoane.
În două localităţi, Valea Dobârlăului şi Moacşa, incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 depăşeşte 3 la mia de locuitori, în 94 de localităţi nu există niciun caz pozitiv, iar în restul localităţilor se situează între 1 şi 3 la mie.
Primul caz de COVID-19 în judeţ a fost confirmat pe 11 martie la o femeie în vârstă de 53 de ani din oraşul staţiune Covasna, care se întorsese din Italia.
În urmă cu câteva zile şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, Andras-Nagy Robert, a făcut un bilanţ al ultimului an, concluzionând că partea bună a acestei perioade este faptul că s-au îmbunătăţit protocoalele în ce priveşte tratamentul pacienţilor şi a fost înfiinţat un laborator PCR în subordinea instituţiei, care va putea fi folosit pe viitor şi la diagnosticarea altor boli, iar partea negativă a fost că a crescut numărul pacienţilor care au ajuns la spital cu forme agravate ale unor boli de care sufereau.
„Am învăţat foarte multe lucruri, ca şi experienţă, ca şi mod de lucru, ca şi volum de muncă. (...) În multe situaţii volumul de muncă generat de pandemie, atât pe nivel administrativ, cât şi pe nivel de activitate medicală, a crescut. (...) În privinţa dezvoltării spitalului am clarificat anumite protocoale, am îmbunătăţit mai multe protocoale în ceea ce priveşte tratamentul pacienţilor, respectiv am înfiinţat şi laboratorul de PCR care aduce şi un beneficiu în plus şi va aduce şi pe viitor un beneficiu în ceea ce priveşte diagnosticarea diferenţială a diferitelor boli. (...) Concluzionând, din punct de vedere al spitalului, în această perioadă de timp am muncit foarte mult, mai ales în ultima perioadă şi câteodată am simţit că din puncte de vedere legislativ nu a fost recunoscută munca, în mod echitabil, a colegilor mei. Mă refer la categoria de sporuri şi la categoria de stimulente financiare care au fost acordate în această perioadă, zic eu, în mod inechitabil, pentru că personalul auxiliar şi administrativ nu a beneficiat“, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă.