ACTUALITATE 6 iulie 2016

Două eleve covăsnence, în echipa câştigătoare la un concurs naţional

de Iulia Drăghici - Taraș | 1185 vizualizări

Două eleve din Sfântu Gheorghe au făcut parte din echipa care a câştigat locul I la concursul naţional „Alege! Este dreptul tău”, organizat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în perioada 27 iunie – 1 iulie a.c., în tabără la Năvodari.

Sabrina Vătămaru, de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, şi Maria Balász, de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, sunt covăsnencele „care şi-au dovedit cunoştinţele în domeniul protecţiei consumatorului pe parcursul a trei etape: expoziţie cu desene, faza individuală (eseu şi test grilă) şi concurs pe echipe (studiu de caz,interpretare spot publicitar, realizarea unui poster)”, arată un comunicat de presă transmis de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Covasna. Din echipa Regiunii Centru, din care au făcut parte elevele din Sfântu Gheorghe, au mai făcut parte elevi din judeţele Braşov, Harghita, Mureş, Alba şi Sibiu.

Concursul naţional „Alege! Este dreptul tău” face parte din strategia de informare şi educare a tinerilor consumatori. 85 de elevi din toată ţara au fost prezenţi în tabăra Delfin din Năvodari, coordonată de ANPC.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.