ACTUALITATE Acum 1 ora, 47 minute

Dosarul violențelor sângeroase de la Ghelința din toamnă: doi bărbați trimiși în judecată, în stare de arest preventiv

de Ștefania Găvăneci | 225 vizualizări

Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a anunțat astăzi finalizarea urmăririi penale și trimiterea în judecată a celor doi bărbați implicați în seria de agresiuni care au avut loc în comuna Ghelința, în toamna anului trecut. Potrivit procurorilor, cei doi inculpați, în vârstă de 23 și 33 de ani, vor rămâne în stare de arest preventiv pe parcursul procesului. 

Redăm mai jos, în întregime, comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna:

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:

Referitor la comunicatul de presă din data de 13 octombrie 2025, precizăm că, prin rechizitoriul din data de 24 martie 2026 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat în vârstă de 23 de ani pentru săvârşirea, în concurs real, a următoarelor infracţiuni:

- Tentativă la omor, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 188 alin. (1), (2) C.pen.

- Tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – 234 alin. (1) lit. a), d) C.pen.

- Tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 alin. (2), (3) C.pen.

- Lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1), (3) lit. a) C.pen.

- Tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 188 alin. (1), (2) – art. 189 alin. (1) lit. e) C.pen.

- Violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. (1), (2) C.pen.

- Ameninţare, prev. de art. 206 alin. (1) C.pen.

Prin același rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a celui de-al doilea inculpat, în vârstă de 33 de ani, pentru săvârşirea, în concurs real, a următoarelor infracţiuni:

- Tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – 234 alin. (1) lit. a), d) C.pen.

- Tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 alin. (2), (3) C.pen.

- Lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1), (3) lit. a) C.pen.

- Tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 188 alin. (1), (2) – art. 189 alin. (1) lit. e) C.pen.

În fapt, s-a reținut că, în data de 11.10.2025, în jurul orei 21:30 şi în timp ce se afla în faţa unui local din com. Ghelinţa, jud. Covasna, primul inculpat a înjunghiat-o în mod repetat pe persoana vătămată în zona spatelui şi a piciorului cu un briceag, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale, care i-au pus în primejdie viaţa.

În data de 11.10.2025, în jurul orei 21:30 şi în timp ce se aflau în faţa aceluiași local din com. Ghelinţa, jud. Covasna, cei doi inculpați, au sustras telefonul mobil marca Motorola, de culoare neagră, aparţinând altei persoanei vătămate, prin folosirea de violenţe fizice şi psihice, respectiv lovirea cu pumnii, palmele şi picioarele, arătarea briceagului, plasarea acestuia la gâtul victimei, precum şi obligarea acesteia să stea în genunchi.

În acest context, inculpații, aflându-se în fața localului, prin comiterea actelor de violenţă menționate anterior, au provocat o stare de tulburare a ordinii şi liniştii publice, de faţă fiind persoanele aflate în interiorul restaurantului.

În data de 11.10.2025, în jurul orei 21:40, ulterior faptelor menționate anterior, inculpații au blocat o stradă din com. Ghelința, jud. Covasna şi astfel au oprit-o pe cea de-a treia persoană vătămată, care conducea un autoturism și apoi, prin utilizarea de ameninţări cu moartea şi având la vedere un briceag, au constrâns-o să îi deplaseze ca şofer pe raza com. Ghelinţa, jud. Covasna până când persoana vătămată a reuşit să se sustragă şi să fugă.

În data de 11.10.2025, în jurul orei 21:40, ulterior faptei de lipsire de libertate şi în timp ce se aflau pe o stradă din com. Ghelinţa, jud. Covasna, primul inculpat a înjunghiat-o în mod repetat pe cea de-a patra persoană vătămată inclusiv în zona pieptului şi, împreună cu celălalt inculpat, au agresat-o fizic prin lovirea repetată cu pumnii în zona capului şi a corpului, provocându-i astfel leziuni traumatice care au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, care i-au pus în primejdie viaţa.

În data de 11.10.2025, în jurul orei 22:10, primul inculpat, având asupra sa un briceag, a pătruns fără drept în locuinţa ultimei persoane vătămate din com. Ghelinţa, jud. Covasna și a ameninţat-o cu moartea provocându-i astfel o stare de temere.

Cercetările penale au fost efectuate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, cu sprijinul organelor de poliţie din cadrul I.P.J. Covasna, Serviciul de Investigații Criminale, Secția 2 de Poliție Rurală Tg. Secuiesc și Poliția mun. Tg. Secuiesc.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna"

Citește și: Incident sângeros la Ghelința; Parchetul a dispus arestarea a doi inculpați pentru tentativă de omor și tâlhărie calificată

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.