ACTUALITATE 19 ianuarie 2016

Doi din zece români vor să cumpere o locuinţă, aproape 40% fiind la prima achiziţie

de Mediafax | 518 vizualizări

Doi din zece români vor să cum­pere o locuinţă, aproape 40% fiind la prima achiţie de acest fel, în timp ce 41% au deja o locuinţă dar ar dori să se mute, iar restul intenţionează să cumpere cu scopul de a închiria proprie­tatea, potrivit unui studiu.

Potenţialul pieţei rezidenţiale autoh­tone, reflectat concret în cere­rea de locuinţe, s-a intensificat în 2015 comparativ cu anul precedent. Astfel, 40,1% dintre cei chestionaţi au declarat că au o nevoie imobiliară activă, în creştere cu 4,2 puncte procentuale faţă de nivelul consemnat în 2014 (respectiv 35,9%). Avansul a fost generat aproape exclusiv de creşterea interesului pentru achiziţia de proprietăţi imobiliare, în vreme ce segmentul de închirieri a rămas relativ stabil, relevă un studiu de piaţă realizat de Imobiliare.ro.

Cercetarea a fost derulată în perioada 12 noiembrie - 10 decembrie 2015 şi a avut în vedere un eşantion reprezentativ al populaţiei utilizatorilor de internet din România, cu vârste de peste 18 ani, din judeţele Bucureşti-Ilfov, Timiş, Cluj, Braşov, Iaşi şi Constanţa.

„Faţă de anii trecuţi, creşte ponderea celor care au o nevoie imobiliară imediată şi a căror aşteptare este să îşi soluţioneze această nevoie în mai puţin de o lună. Aproape 41% dintre cei interesaţi să cumpere deţin deja o locuinţă. Preţul rămâne cel mai important criteriu de alegere a proprietăţii, în timp ce vechimea imobilului contează pentru 21,4% dintre respondenţi. Mediul online îşi consolidează rolul ca sursă principală de informare, chiar dacă reţelele sociale nu capitalizează deocamdată la acest capitol", a declarat directorul general Imobiliare.ro, Adrian Erimescu.

Dintre cei care au o nevoie imobi­liară activă, mai mult de jumătate, res­pectiv 55,2%, îşi doresc să cumpere o locuinţă, în timp ce o pondere de 23,2% au nevoie să vândă. Pe de altă parte, 11% dintre respondenţi vor să dea o proprietate în chirie, restul de 10,6% fiind interesaţi să ia în chirie.

În ceea ce priveşte timpul alocat pentru încheierea unei tranzacţii, majoritatea celor intervievaţi (43,5%) aşteaptă să-şi rezolve problema imobi­liară într-un interval mai mare de şase luni; la polul opus, 19,7% dintre aceştia au o nevoie imobiliară urgentă, pe care sunt nevoiţi să o îndeplinească în mai puţin de o lună. Faţă de anul 2014, se constată o uşoară creştere a nevoilor imobiliare urgente, de la o cotă de 15,4%, la 19,7%.

Dintre potenţialii cumpărători, 38,3% s-ar afla la achiziţia primei lor locuinţe, în timp ce 40,7% au deja o casă, dar îşi doresc una nouă. Nu în ultimul rând, restul de 21% ar vrea să cumpere un imobil pentru a-l închiria. Cât despre modalitatea de plată, o pondere importantă, de aproape 40% dintre respondenţii din această categorie, intenţionează să facă plata cash pentru imobilul vizat, în timp ce aproximativ 60% declară că vor contracta un credit bancar.

În locuinţele ce urmează a fi achizi­ţionate vor locui cu precădere cupluri sau familii tinere, formate din două (46,5% din cazuri) sau trei persoane (26,6%). Astfel, doar 11,8% dintre cei intervievaţi urmează să locuiască singuri în imobilul cumpărat, iar 10,5% au patru sau mai mulţi membri în familie. În 4,6% dintre noile locuinţe nu va locui nimeni.

În ceea ce priveşte principalele criterii luate în calcul la achiziţia unei locuinţe, ordinea priorităţilor rămâne aceeaşi ca în 2014. Astfel, preţul este în continuare factorul cu cea mai mare greutate în ochii potenţialilor cumpărători, fiind luat în calcul de 76,9% dintre aceştia; pe locul al doilea se situează zona, cu o pondere de 53,7%, urmată de confortul imobilului (36,6%), de apropierea de utilităţi (33,7%) şi de vechimea imobilului (21,4%).

Mediul online rămâne cea mai importantă sursă de informare, urmat de recomandările cunoştinţelor şi prietenilor. Un sfert dintre respondenţi consideră că agenţiile imobiliare reprezintă o sursă importantă de informare. Reţelele sociale reprezintă un mediu latent de informare imobiliară. Site-urile imobiliare reprezintă sursa de informare în care respondenţii au cea mai mare încredere (50,5%), urmate de recomandările cunoştinţelor şi prietenilor (44,5%) şi agenţiile imobiliare (37,7%).

Reţelele sociale reprezintă mediul de informare în care respondenţii au cea mai puţină încredere (10,5%).

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.