ACTUALITATE 3 august 2022

Doi bărbați, răniți de urs la o stână din satul Hilib

de Iulia Drăghici - Taraș | 8593 vizualizări

Doi bărbați au fost răniți de un urs în urma unui atac petrecut marți seara la o stână din satul Hilib, comuna Ojdula. Viețile lor sunt în afara oricărui pericol, însă au ajuns la Spitalul din Târgu Secuiesc cu răni la nivelul membrelor inferioare și superioare.

Potrivit autorităților, care au informații de la una dintre cele două victime, atacul asupra unuia dintre ciobani a avut loc chiar în momentul în care haita de câini a stânei era plecată în urmărirea altui urs care și-a făcut simțită prezența. Fără protecția câinilor, în zona stânei a pătruns un al doilea urs, iar ciobanul care a încercat să apere animalele a fost atacat.

Proprietarul stânei, care a ajuns la fața locului în momentul atacului, a fost și el rănit când a încercat să alunge animalul și să-și salveze angajatul.

Stâna unde a avut loc atacul este la aproximativ 5 kilometri de satul Hilib, în extravilan.

Conform Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Covasna și primarului Pénzes Ágoston, evenimentul s-a petrecut în jurul orei 20:00.

După ce au fost preluați de ambulanță, cei doi bărbați, de 46, respectiv 49 de ani, au fost transportați la Spitalul Municipal Târgu Secuiesc, unde au primit tratament de urgență.

Potrivit directorului medical, dr. Madaras Szilárd, bărbatul în vârstă de 46 de ani a avut o mușcătură la nivelul coapsei, iar celălalt pacient, de 49 de ani, a avut răni la nivelul membrului superior drept și în regiunea fesieră. „Cazurile din punct de vedere chirurgical nu au fost grave, a fost efectuată toaleta plăgilor, s-a administrat vaccinul anti-tetanic și pacienții au fost direcționați către Boli Infecțioase Sfântu Gheorghe, conform protocoalelor, pentru tratament antirabic, dacă este nevoie”, a declarat pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, medicul.

Primarul Pénzes Ágoston ne-a spus și că acum se întocmesc actele necesare și se caută soluții pentru a vedea ce se poate face pentru a preveni astfel de atacuri, având în vedere că anul acesta a fost deja împușcat ursul cel mai problematic, pentru care Ministerul Mediului a oferit cota de recoltare.

În comuna Ojdula anul acesta au fost depuse doar două sesizări privind atacuri ale urșilor în gospodării, însă conform edilului, probleme sunt frecvent. Anul trecut numărul cazurilor înregistrate oficial a depășit 40, ne-a mai spus edilul.

Și în județul Harghita a avut loc un atac de urs marți după-amiaza, în care victimă a fost un tânăr de 19 ani care se afla pe câmp. Acesta a suferit mai multe plăgi zgâriate la nivelul spatelui şi al scalpului, a  informat preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba.

Nici în județul Covasna nu este primul atac de urs de anul acesta. Un bărbat a ajuns la începutul lunii trecute în stare gravă la spital, după ce a fost rănit de un urs care a atacat stâna unde acesta lucra.

Sursa foto: Ilustrativ/arhivă. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.