„DOGtober” – o zi dedicată câinilor, la Szimpla
Câinii vor fi în centrul atenției duminică, 16 octombrie, la cafeneaua Szimpla din reședința de județ. Evenimentul „DOGtober”, aflat la a șasea ediție, este deschis tuturor stăpânilor de căței care vor să învețe mai multe despre animalul lor de companie. Publicul va avea ocazia să discute cu specialiștii din domeniu pe teme cum ar fi dresajul, îngrijirea cățeilor, adopția. La eveniment vor fi prezenți și reprezentanți ai Poliției Animalelor, dar și un fotograf specializat în ședințele foto pentru câini.
La întâlnirea de duminică, subiectul central va fi câinele și modalitățile de îngrijire a acestuia. Începând cu ora 12:00, va avea loc o masă rotundă, iar cei interesați vor putea primi răspunsuri la cele mai diverse întrebări.
Organizatorii transmit că la eveniment va participa și un fotograf specializat în ședințe foto pentru câini, dar vor fi prezenți și reprezentanți ai Poliției Animalelor și medici veterinari.
„Va fi o masă rotundă pe diverse subiecte legate de câini, dresaj, adopție, rase, despre cum să fii un posesor de câine cât mai responsabil. Vor fi specialiști în dresaj, vor fi și cei de la Béres Dog Hotel, cosmeticieni de câini, reprezentanți ai Poliției Animalelor, medici veterinari”, ne-au spus gazdele evenimentului.
Având în vedere firea pofticioasă a prietenilor patrupezi, organizatorii transmit că, în loc de tocănița tradițională, se va face compot de gutui. Stăpânii sunt rugați să nu aducă la eveniment câini în călduri, bolnavi sau agresivi și să asigure curățenia.
Evenimentul se va încheia la ora 16:00, iar intrarea este liberă.