Nouăzeci de posturi noi la spitalul județean
În prezent se așteaptă candidați pentru alte 170 de posturi neocupate
Se înființează 90 de posturi noi la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe. Suplimentarea numărului de personal este justificată de activitatea în continuă dezvoltare și creșterea numărului de cazuri. Hotărârea în acest sens a fost aprobată de consilierii județeni în cadrul ședinței ordinare a lunii martie.
„Calitatea și dezvoltarea serviciului de asistență medicală este o prioritate pentru Consiliul Județean Covasna, iar în acest domeniu joacă un rol major nu numai echipamentele și dotarea, ci și comunitatea de lucru a spitalului este determinantă. Cea mai mare instituție subordonată a Consiliului Județean Covasna este Spitalul Județean de Urgență «Dr. Fogolyán Kristóf» din Sfântu Gheorghe, în care lucrează aproape o mie de persoane. Prin hotărârea adoptată, vom suplimenta schema de personal cu aproximativ zece la sută, înființând 90 de posturi noi. O treime din posturile noi sunt necesare la unitatea de primiri urgențe, aflată în extindere, deoarece secția va fi modernizată cu fonduri europene, vom separa unitatea de primiri urgențe pentru adulți de cea pentru copii, vom înființa serviciul de imagistică medicală în cadrul UPU” – a spus vineri președintele CJ Covasna, Tamás Sándor, care a vorbit despre suplimentarea numărului de personal într-o emisiune de radio.
„Aproximativ o sută de medici specialiști tineri au venit la noi în ultimii ani, căutăm în mod constant absolvenți proaspeți, încercăm să le oferim condiții cât mai bune și să facem spitalul atractiv. În același timp, spitalul se confruntă și cu o mare lipsă de personal, fluctuația e mai mare decât ar trebui să fie, multe dintre tinerele asistente medicale aleg să se angajeze în străinătate. În prezent, așteptăm candidați pentru 170 de posturi neocupate. Cele mai multe secții ale Spitalul Județean de Urgență «Dr. Fogolyán Kristóf» au fost reînnoite în ultimii zece ani, avem echipamente moderne, iar atmosfera de lucru este mult mai bună, datorită creșterii salariilor, am încrederea că și aceste meserii vor fi atractive pentru tinerii absolvenți” – a explicat managerul spitalului, András-Nagy Róbert.
Cea mai mare parte a forței de muncă va fi pentru Unitatea de primiri urgențe, aflată în proces de reabilitare și extindere, aici vor fi înființate 36 de posturi noi, la această secție vor fi angajați medici specialiști, asistenți medicali și infirmieri. Având în vedere faptul că, în ultimii trei ani, numărul de intervenții chirurgicale a crescut cu 2000 de cazuri, este la fel de importantă suplimentarea posturilor la Blocul Operator și la Secția Anestezie și Terapie Intensivă. În același timp, în cadrul spitalului se va introduce tratamentul trombolitic al accidentului vascular cerebral, ceea va necesita angajarea de personal. Se caută pentru angajare: 26 de medici specialiști, asistenți medicali, infirmieri și brancardieri la Secția Anestezie și Terapie Intensivă, la Secția Neurologie și Pneumologie 10, respectiv 2 asistenți medicali, iar la Blocul Operator 10 asistenți medicali și un infirmier.
Anunțurile de angajare ale Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” pot fi urmărite pe site-ul a www.spitfog.ro.
Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna
31 martie 2019