COMUNICATE 28 aprilie 2011

Comunicat de presă

de Covasna Media | 693 vizualizări
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte că termenul limită de depunere a cererii pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură – trimestrul I 2011 este data de 2 mai 2011. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte că termenul limită de depunere a cererii pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură – trimestrul I  2011 este data de 2 mai 2011.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură; pentru anul 2011, valoarea accizei decontate este de 1,20 lei/litru de motorină.

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 126/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit Ordinului MADR nr. 126/2010 cu modificările şi completările ulterioare, „cererea trimestrială de rambursare a ajutorului de stat nu poate depăşi 40% din cantitatea totală stabilită conform acordului prealabil de finanţare prin rambursare”.

Cantităţile de motorină ce beneficiează de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate.

Menţionăm că beneficiarii accizei reduse pentru motorina utilizată în agricultură riscă amenzi de până la 20.000 de lei, dar şi pierderea dreptului de a încasa acest ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani, dacă în urma controalelor se dovedeşte că au beneficiat de un ajutor necuvenit.

De asemenea, vânzarea motorinei pentru care s-a acordat ajutor de stat sau utilizarea acesteia în alte scopuri decât cele prevăzute de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei.

Ajutor necuvenit reprezintă orice sumă care, în urma verificărilor efectuate de către APIA sau de către alte instituţii abilitate, se constată că a fost acordată beneficiarilor care nu au respectat prevederile legale.

Reamintim că beneficiarii care, prin înscrierea sau atestarea de date nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului de stat, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de ajutor pentru o perioadă de trei ani. Totodată, sumele reprezentând ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat.

Distribuie articolul:  
|

COMUNICATE

ANUNȚ

Acum 2 zile, 9 ore

Convocator

2 octombrie 2024

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.