ACTUALITATE Acum 3 ore, 8 minute

Distrigaz Sud Reţele: sistare temporară a alimentării cu gaze naturale în Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 335 vizualizări

Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări cu privire la întreruperea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna

O companie terță, ce executa lucrări de săpătură mecanizată pe strada Câmpul Frumos, din localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna, a produs o avarie asupra unui branșament aferent rețelei de distribuție a gazelor naturale. Ca urmare a acestui incident, pentru a pune consumatorii în siguranță, Distrigaz Sud Rețele a întrerupt alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă astăzi, 8 mai 2025, începând cu ora 10:35.

În urma acestei întreruperi neplanificate, sunt afectați 135 de clienți casnici și non-casnici situați pe străzile Armata Română, Câmpul Frumos, Ceferiștilor, Gyertyanffy Ferenc, Recoltei, Toamnei și Verii din localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Echipele Distrigaz Sud Rețele sunt la fața locului pentru a asigura remedierea defecţiunii. Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați se va face în cursul zilei de astăzi, 8 mai 2025, în jurul orelor 15:30.

După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat clienților noștri și le mulțumim pentru înțelegere.

Biroul de Presă

Distrigaz Sud Rețele

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.